Sunt puţine lucruri pe care le putem reproşa noului Galaxy S8, în materie de dotări fiind unul dintre cele mai complete produse de pe piaţă din această categorie. Ce lipseşte însă, faţă de alte modele de pe piaţă este stabilizarea optică pentru camera frontală. Demontarea telefonului dezvăluie însă faptul că Samsung a încercat să integreze un asemenea sistem, însă acesta nu a fost activat, fiind lăsat însă în interiorul telefonului.
Aceste informaţii vin de la Jerry Rig Everything, canalul de YouTube care se ocupă cu testarea rezistenţei smartphone-urilor. După proba de anduranţă, creatorul clipurilor demontează dispozitivele pentru a vedea ce se găseşte în interiorul lor, iar în cazul camerei frontale a avut parte de o surpriză. Senzorul foto este mai mare decât cele normale, fiind echipat cu un sistem fizic de stabilizare optică, care însă nu este activ.
Nu este clar dacă Samsung plănuieşte să activeze stabilizarea din software, sau dacă este doar o tentativă nereuşită de implementare a acestei tehnologii. Cert este că şi fără stabilizare optică activă, camera frontală de pe Galaxy S8 este printre cele mai performante de pe piaţă, oferind rezultate foarte bune chiar şi pe timp de noapte. Motivul pentru calitatea superioară a selfie-urilor de pe noul flagship Samsung este utilizarea unui obiectiv foarte luminos, cu diafragmă f/1.7, similar cu cel de pe camera principală.
Chiar dacă Samsung nu va activa această funcţie din software, este destul de evident că se fac eforturi pentru a implementa tehnologia OIS şi pe camera frontală. Este posibil astfel ca următorul dispozitiv din gama Galaxy Note să fie primul smartphone Samsung care să beneficieze din plin de avantajele stabilizării optice pe ambele camere.