Galaxy S8: smartphone-ul cu Android a fost reinventat [REVIEW]

19.04.2017
Galaxy S8: smartphone-ul cu Android a fost reinventat [REVIEW]
Construcţie, design, ergonomie şi specificaţii tehnice

Samsung Galaxy S8 a fost probabil cel mai aşteptat smartphone al tuturor timpurilor. Imagini spion şi detalii despre acesta au circulat pe internet cu luni bune înaintea lansării, iar evenimentul de lansarea a fost privit cu mare interes atât de către fanii seriei de smartphone-uri Galaxy, cât şi de către cei care preferă dispozitivelor companiilor concurente. Se pare că Samsung va avea parte de un succes garantat cu acest model, reuşind să ofere exact ceea ce fanii cereau: un display mai mare şi mai luminos, un design „proaspăt”, performanţă de top şi un software adus la zi, fiind realizat pentru nevoile utilizatorul din anul 2017.

Construcţie, design, ergonomie

Galaxy S8 vine în două variante, cu display de 5,8” şi cu display de 6,2”, însă în redacţia Go4it a ajuns doar modelul „mic”, care oricum oferă un display cu mai mult spaţiu decât majoritatea celorlalte smartphone-uri de pe piaţă. În ciuda faptului că vine cu un display generos, dimensiunile telefonului nu au crescut cu mult faţă de modelele Galaxy S6 şi Galaxy S7, fiind cam la fel de lat şi doar puţin mai înalt.

Spre diferenţă de generaţiile precedente, modelul mic nu mai vine într-o variantă plată. Modelul numit în anii trecuţi „Edge” este acum varianta standard a telefonului, marginile ecranului fiind uşor curbate către marginea dispozitivului. Acesta poartă numele de „Infinity Display” şi oferă iluzia lipsei marginilor laterale. În realitate, mai sunt câţiva milimetri de ramă neagră între display şi rama metalică, în timp ce deasupra şi sub display avem o ramă subţire. În partea de sus sunt poziţionaţi senzorii de proiximitate şi cititorul pentru iris, difuzorul pentru apeluri şi camera frontală, în timp ce partea de jos nu mai găzduieşte nimic. Acum că butoanele fizice şi capacitive sunt integrate în display, partea de jos este complet goală.

Pe lateralele dispozitivului găsim trei butoane. În partea dreaptă a fost poziţionat butonul power, iar în partea stângă butonul de volum lung, cu funcţii + şi -, cât şi un nou buton pentru asistentul virtual proprietar Samsung numit Bixby. În partea de jos, pe rama metalică sunt poziţionate mufele jack şi USB Type-C, alături de microfon şi difuzorul mono pentru redarea sunetului. În cele din urmă, în partea de sus a dispozitivului se regăseşte tăviţa pentru cartele SIM şi carduri microSD, care este realizată dintr-un plastic fragil, ataşat de un capac metalic, care se îmbină perfect cu rama metalică şi un orificiu pentru microfonul secundar, folosit la filmări şi pentru eliminarea zgomotului de fundal în apeluri de voce.

Spatele dispozitivului a suferit de asemenea modificări importante de la generaţia precedentă şi până în prezent. Acesta este în continuare realizat din sticlă foarte rezistentă, atât la zgârieturi, cât şi la şocuri (testele de pe internet confirmă că sticla de pe spate şi cea care protejează display-ul ar putea rezista la una sau două căzături mai uşoare, chiar şi pe ciment), şi găzduieşte câteva elemente interesante. Camera foto principală este montată central în partea de sus şi pentru prima dată în mulţi ani, aceasta nu mai iese în relief. În ciuda faptului că performanţa este la fel sau chiar mai bună decât în cazul lui Galaxy S7, oferind chiar şi stabilizare optică, doar rama din jurul camerei se simte foarte puţin la atingere, însă nu iese deloc în evidenţă. Lângă cameră, în partea dreaptă a fost poziţionat senzorul de amprentă, integrat în trecut în butonul home, iar în stânga se regăsesc blitz-ul LED şi senzorul de puls.

Din punct de vedere al construcţiei, Galaxy S8 este aproape perfect. Acesta este realizat din cele mai bune materiale disponibile în acest moment, conferind senzaţia de dispozitiv premium de fiecare dată când este ridicat de pe masă sau de fiecare dată când este scos din buzunar. Dimensiunile mici ale lui Galaxy S8 asigură o utilizare confortabilă chiar şi cu o singură mână, fiind însă mai greu pentru cei cu mâini mai mici de a atinge anumite zone din partea de sus a ecranului. Întregul telefon este curbat pe toate părţile, iar pentru unii aceasta poate fi o veste proastă, însă în cele două săptămâni de utilizare fără husă sau carcasă de protecţie, nu am avut în niciun moment senzaţia că ar putea fi scăpat accidental.

Specificaţii tehnice

  • Ecran: 5,8”, Super AMOLED, 2960 x 1440 pixeli, Gorilla Glass 5, 3D Touch
  • Sistem de operare: Android 7.0 (Samsung Experince 8.1)
  • Chipset: Exynos 8895 Octa
  • Procesor: octa-core (4 x 2.3 GHz + 4 x 1.7 GHz)
  • Procesor grafic: Mali-G71 MP20
  • RAM: 4 GB
  • Memorie: 64 GB
  • Card: microSD, 256 GB max.
  • Date: HSPA, LTE
  • WiFi: 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band
  • Bluetooth: 5.0
  • USB: USB Type-C (USB 3.1)
  • Cameră foto: 12 MP, f/1.7, detecţie de fază, blitz LED, stabilizare optică (OIS)
  • Filmare video: 4K (3840 x 2160 @ 30 FPS), Full HD (1920 x 1080 @ 60 FPS)
  • Cameră foto frontală: 8 MP, f/1.7, filmare 2560 x 1440 pixeli @ 30 FPS
  • Baterie: 3.000 mAh, încărcare rapidă
  • Dimensiuni: 148.9 x 68.1 x 8 mm
  • Greutate: 155 grame
  • Altele: GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, iris scanner, senzor de amprentă, senzor pentru puls, încărcare wireless, căşti AKG cu fir

Părţi pozitive

Design de excepţie
Performanţă de top
Camere foto excelente
Include căşti de calitate în pachet

Părţi negative

Autonomie a bateriei neimpresionantă
Vine din fabrică cu rezoluţie scăzută
Butonul Bixby este inutil

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult