Galaxy S8: smartphone-ul cu Android a fost reinventat [REVIEW]

19.04.2017
Galaxy S8: smartphone-ul cu Android a fost reinventat [REVIEW]
Securitate, cameră şi concluzii

Securitate

Samsung a dorit încă de anul trecut să se depărteze de cititorul de amprentă pentru securizarea dispozitivelor, propunând un scaner al irisului utilizatorului pentru deblocare. Desigur, dispozitivul care a beneficiat în premieră de această funcţie, Galaxy Note7, nu a rămas destul timp pe piaţă pentru a evidenţia avantajele acestei tehnologii. Această onoare îi revine astfel lui Galaxy S8.

Configurarea scannerului de iris este extrem de simplă şi rapidă, fiind posibilă înregistrarea în doar câteva secunde. Apoi, de fiecare dată când doreşti să deblochezi telefonul, nu trebuie decât să te uiţi la ecranul dispozitivului. Ca alternativă pentru momentele în care scannerul de iris dă greş, Samsung obligă utilizatorii să seteze şi o parolă, însă aceasta va fi foarte rar folosită. Motivul este că citirea irisului este foarte rapidă şi precisă, în majoritatea situaţiilor.

Indiferent de lumina ambientală, acesta funcţionează foarte bine, întrucât citirea irisului se face folosind un senzor foto infraroşu. Singurele situaţii în care acesta poate da greş este în lumina foarte puternică, în cazul în care utilizatorul nu are ochii complet deschişi (dimineaţa e destul de greu de folosit) şi dacă utilizatorul foloseşte ochelari de soare sau de vedere. Există o perioadă de acomodare cu scannerul de iris, însă după prima zi de utilizare, distanţa necesară şi poziţia ochilor devine naturală pentru fiecare deblocare. Trebuie menţionat că scannerul de iris nu funcţionează de la o distanţă prea mare sau prea mică de ochii utilizatorului. De asemenea, această soluţie nu este tocmai potrivită pentru cei care conduc maşini zi de zi.

De altfel, nici securizarea de amprentă nu este tocmai potrivită pentru şoferi. Odată cu mutarea senzorului de amprentă de sub display pe spatele dispozitivului, senzorul de amprentă de pe Galaxy S8 ar putea la fel de bine să dispară complet. Nu numai că este pus într-o poziţie foarte greu accesibilă, în special pentru cei cu mâini mai mici, însă utilizarea sa este absolut imposibilă atunci când telefonul este prins într-un suport pentru parbriz. De asemenea, fiecare deblocare a telefonului duce la murdărirea cu grăsime a lentilei camerei principale, lucru neplăcut atunci când doreşti să realizezi fotografii. Camera foto are şi o notificare pe ecran care anunţă utilizatorul să şteargă obiectivul atunci când este murdar.

În cele din urmă, Samsung se laudă şi cu o tehnologie nouă de deblocare prin recunoaşterea feţei utilizatorului, însă se pare că aceasta nu este atât de avansată pe cât ne aşteptam. În ciuda faptului că prezentarea oficială vorbea despre utilizarea unui algoritm care analizează structura tridimensională a trăsăturilor feţei, recunoaşterea facială poate fi păcălită cu uşurinţă cu o simplă fotografie.

Cameră

Camera foto este probabil mult mai importantă pentru utilizatorii de rând decât performanţa propriu-zisă a telefonului. În ultimii câţiva ani Samsung nu a dezamăgit la acest capitol, însă probabil că upgrade-ul de la Galaxy S7 la Galaxy S8 este cel mai mic de până acum. Avem de a face cu o cameră simlară cu cea de pe smartphone-ul de anul trecut, cu senzor de 12 megapixeli şi obiectiv cu diafragmă f/1.7.

Pe partea din faţă avem însă de a face cu un upgrade. Camera frontală vine cu un senzor de 8 megapixeli, însă cu un obiectiv la fel de performant precum cel de pe spate, cu diafragmă f/1.7, capabilitate de filmare în rezoluţie QHD şi focalizare automată foarte precisă.

În utilizare, cele două camere vor oferi probabil cea mai bună calitate disponibilă la momentul actual pe smartphone-uri. Aplicaţia de cameră este uşor de utilizat, fiind familiară chiar şi celor care folosesc de obicei iOS. În partea de jos există un buton mare şi alb pentru captura ecranului, care poate fi mişcat pe orizontală (în mod portrait) sau pe verticală (în mod landscape) pentru a face zoom. Acesta va fi cu siguranţă apreciat de către cei care doresc să realizeze fotografii cu zoom cu o singură mână.

În partea de sus a aplicaţiei pot fi activate sau dezactivate opţiuni precum HDR, Flash şi poate fi accesat meniul de setări, în timp ce glisarea pe orizontală aduce modurile de fotografiere şi modul de filmare (care poate fi oricum accesat folosind butonul de înregistrare de lângă cel de captură). Samsung a integrat în aplicaţia de cameră şi câteva filtre 3D similare cu cele de pe Snapchat sau Facebok, însă acestea nici nu funcţionează la fel de bine şi nici nu arată la fel de bine precum acelea.

Fotografii pe timp de zi  

Toate fotografiile realizate cu Galaxy S8 au fost făcute pe modul automat, de multe ori din mers (cele pe timp de zi). Pe timp de seara fotografiile au fost realizate stând pe loc, stabilizarea optică compensând pentru mişcările mâinii. Rezultatele vorbesc însă de la sine.

Avem de a face cu fotografii clare, care oferă culori naturale, fără zone supraexpuse sau subexpuse. Focalizarea este aproape instantă şi de cele mai multe ori corectă, însă fotografiile făcute în grabă pot ieşi puţin mişcate sau neclare, chiar şi în lumină naturală. Cei care doresc ceva mai mult control asupra fotografiilor au la îndemână un mod „Pro”, unde setările pentru ISO, timp de expunere şi balans de alb pot fi modificate manual.

Fotografii pe timp de noapte  

Pe timp de noapte avem de a face cu o cameră performantă, ajutată atât de stabilizarea optică, de obiectivul luminos şi de senzorul de calitate, cât şi de post-procesarea Samsung. În zonele mai întunecate, focalizarea nu este tocmai perfectă, însă încearcă de multe ori să compenseze. În aceste momente este indicată folosirea blitz-ului pentru realizarea fotografiilor. Camera frontală beneficiază de asemenea de o funcţie de „blitz”, ecranul luminând în culoare albă pentru câteva secunde în timpul capturii.

Concluzii

Nu sunt foarte multe de spus în plus despre Galaxy S8. În afară de performanţa mediocră a acumulatorului pe modelul standard, acesta este probabil cel bine realizat telefon disponibil pe piaţă la ora actuală. Nu numai că vine cu cel mai puternic hardware disponibil pe platforma Android, ci integrează şi una dintre cele mai finisate interfeţe de pe piaţă. Acestea alăturate unui design excelent şi unui display unic pe piaţă în acest moment (AMOLED cu luminozitate foarte mare şi format 18,5:9) compun cel râvnit dispozitiv al momentului. Preţul îi va ţine însă pe mulţi departe, cel puţin o perioadă, până când acesta va mai scădea. Cert este că Samsung a ridicat mingea la fileul tuturor celorlalţi producători, iar toate privirile se îndreaptă acum spre Apple. Galaxy S8 va fi foarte greu de întrecut în cursul anului 2017 şi probabil că mulţi concurenţi nu vor reuşi să îl egaleze nici în 2018 la capitolele design şi software.

Părţi pozitive

Design de excepţie
Performanţă de top
Camere foto excelente
Include căşti de calitate în pachet

Părţi negative

Autonomie a bateriei neimpresionantă
Vine din fabrică cu rezoluţie scăzută
Butonul Bixby este inutil

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult