Telefoanele din gama Pixel 9, aproape de lansare. Primele imagini și o surpriză mare legată de specificații

01.08.2024
Telefoanele din gama Pixel 9, aproape de lansare. Primele imagini și o surpriză mare legată de specificații

Telefoanele din gama Pixel 9 ale companiei Google vor debuta în două săptămâni. Cum era și firesc, internetul a fost inundat cu tot felul de informații despre dispozitive, informații evident neverificate. Haideți să vedem ce se mai spune despre Pixel 9, Pixel 9 Pro, Pixel 9 Pro Fold și Pixel 9 Pro XL.

Nu mai avem mult până la lansarea oficială a smartphone-urilor din seria Pixel 9 de pe 13 august din Mountain View, California. Zvonurilor despre baterie, procesor și ecran li se alătură unul nou care are de-a face cu sistemul de operare. În plus, au apărut și primele randări cu modelele 9, 9 Pro și 9 Pro Fold de la user-ul MysteryLupin de pe platforma X.

Seria Pixel 9: Fără Android 15?

Dacă vă așteptați ca acesta să fie Android 15, s-ar putea să fiți dezamăgiți, căci Google ar putea opta pentru o versiune mai veche: Android 14. Motivul? Se pare că actualizarea vine greu deoarece nu este gata. Acest lucru ar marca o noutate pentru Google: telefoane lansate cu un sistem de operare mai vechi.

Anul trecut, dispozitivele din gama Pixel 8 au primit cu întârziere Android 14 din cauza unor probleme. Asta nu înseamnă că așa se va întâmpla și anul acesta cu noile smartphone-uri. Tot raportul mai spune că unitățile livrate în primele zile de la debut vor avea versiunea 14. Așa că cel mai bine ar fi, dacă zvonurile se adeveresc, să avem răbdare până când seria Pixel 9 va primi Android 15.

Alte specificații anticipate pentru gama Pixel 9

În afara detaliului legat de sistemul de operare, se mai zvonește că telefoanele vor oferi diferite variante de stocare. Pixel 9, de exemplu, ar avea două: 128GB și 256GB. Modelele Pro ar fi disponibile în patru configurații: 128GB, 256GB, 512GB și 1TB.

Conform Gadgets360, Pixel 9 Pro Fold ar fi prevăzut tot cu două variante de stocare: 128 GB și 256 GB (cea din urmă doar pentru India). Există scurgeri de informație și despre memoria RAM. Pixel 9 ar avea 12 GB de RAM. Modelele Pixel 9 Pro și 9 Pro XL ar veni cu 16 GB de RAM.

Baterie și viteză de încărcare

Ce se mai spune prin târg? Pixel 9 și 9 Pro ar atinge 55% din procesul de încărcare în aproximativ 30 de minute via încărcătorul USB Type-C de 45W. Se mai aude și că Pixel 9 Pro XL se va încărca până la 70% tot în aproximativ 30 de minute.

Suport software extins

Telefoanele din gama Pixel 9 promit până la 7 ani de suport software. Vor fi incluse patch-uri de securitate, actualizări ale sistemului de operare, dar și lansări de funcții Pixel. Cu alte cuvinte: smartphone-urile ar putea beneficia de suport software din partea producătorului original până în 2031.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ioana Ioniță
Ioana Ioniță
Ioana a început să scrie de când a descoperit creionul și stiloul. La început poezii pe hârtie, apoi articole pe diverse teme la calculator. Când nu meșterește texte din lumea gagdet-urilor, se plimbă în parc, fotografiază ce o farmecă și mângâie toate pisicile apărute în cale. citește mai mult