Zvonurile despre următorul smartphone din gama Nexus realizat de HTC încep să prindă din ce în ce mai mult avânt, chiar dacă momentan nici Google, nici HTC nu au confirmat acest parteneriat. Cele mai noi informaţii care au scăpat pe internet vin cu un nume de cod şi o listă de specificaţii tehnice, care ar trebui să ne ofere o privire de ansamblu asupra planurilor pe care Google le are pentru modelul de referinţă pentru un flagship din 2016.
Modelul „Marlin” păstrează tradiţia celor de la Google, care folosesc nume de cod inspirate din fauna marină. Acest smartphone HTC vine cu un display de 5,5” cu rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli), 4 GB memorie RAM şi este bazat pe un chipset Qualcomm cu procesor quad-core. Având în vedere că singurul chipset quad-core high end al companiei este modelul 820, probabil că este vorba despre acesta sau un derivat al său precum 821 sau 823, care au fost depistate pe liste de specificaţii ale unor smartphone-uri încă nelansate.
Restul caracteristicilor descriu Marlin ca un smartphone cu camere foto de 12, respectiv 8 megalixeli, senzor de amprentă pe partea din spate, boxe stereo amplasate în partea de jos, cât şi un acumulator de 3450 mAh. Telefonul va fi lansat în variante de 32 sau 128 GB şi nu pare să vină şi cu un slot pentru card microSD.
În cazul în care HTC Marlin este într-adevăr un dispozitiv Nexus adevărat, acesta ar putea fi urmaşul lui Nexus 5X. Acesta ar fi un model ceva mai mare decât ne-am obişnuit pentru seria „5” de la Google, rămânând ca Huawei să dezvolte din nou versiunea cu display de 6”.
Citeşte şi Huawei lucrează la un nou dispozitiv Nexus