Brandul american de smartphone-uri Blu a suferit o lovitură de imagine masivă luna trecută după ce firma de securitate informatică Kryptowire a descoperit că un serviciu preinstalat pe telefoanele cu Android ale utilizatorilor le fura acestora datele personale. Informaţiile erau trimise către un server din China. Serviciul respectiv era furnizat de o companie numită Adups, iar scopul lui era acela de a furniza actualizările OTA (over the air).
Potrivit Kryptowire, Adups putea colecta numărul IMEI al telefonului, SMS-uri, nume de contacte, istoricul apelurilor şi adrese IP. Însă, cel mai rău lucru este faptul că Adups are posibilitatea să insaleze aplicaţii pe telefoane fără permisiunea utilizatorilor, potrivit experţilor în securitate.
Blu a neutralizat serviciul respectiv şi a promis că îl va elimina printr-o actualizare software.
După incident, Amazon a suspendat vânzările pentru smartphone-ul Blu R1 HD, unul din cele mai populare din portofoliul companiei. Acesta a fost la un moment dat cel mai bine vândut smartphone deblocat de pe Amazon, deoarece costa doar 50 de dolari.
Blu a anunţat că de acum încolo va folosi metoda Google OTA standard pentru a actualiza smartphone-urile sale cu Android.
Smartphone-uri marca Blu cu Android se găsesc şi în magazine online din România, printre care şi liderul pieţei, eMAG.