Google nu este Maica Tereza. Nu e o organizaţie non profit care are ca scop fericirea pasionaţilor de Internet şi de telefoane mobile. Chiar dacă, de multe ori, lasă impresia că tu eşti cel mai important, de fapt nu eşti decât un mijloc prin care Google face bani. Te deranjează asta? Pe mine nu. Nu mă deranjează că Google se umple de bani din reclame, atâta vreme cât eu folosesc gratuit aplicaţii online pe care Microsoft sau alţii mi-ar fi cerut bani. În realitate, eu şi Google nu ne iubim, doar ne folosim reciproc unul de celălalt. Şi sper ca această relaţie lipsită de romantism să continue.
Nici Google Android nu a fost gândit ca un mijloc care să-i facă să se simtă în al nouălea cer pe iubitorii de gadgeturi. Nu, este un sistem de operare opensource, pentru telefoane mobile care – dacă va avea succes şi va fi susţinut de producători şi operatori – va umple şi mai mult buzunarele lui Google. Însă, pentru aceasta, trebuie ca Google Android să devină foarte popular. Nu el în sine, ci telefoanele care se bazează pe el. Tu nu vei cumpăra Google Android, ci un telefon HTC, Motorola, LG, Samsung sau orice alt producător ce îl va alege ca sistem de operare. Cei care nu sunt prea interesaţi de acest domeniu, nici nu vor avea habar că folosesc un telefon cu Google Android. Dar pe Google nu-l interesează asta. Atât timp cât de pe telefonul respectiv oamenii intră pe Internet şi folosesc tot Google, totul este OK.
Totul este legat de Internet. Scopul lui Google este să transforme telefoanele în mijloace de accesare a Internetului, în nişte calculatoare mai mici care să caute pe net cu Google şi să folosească, eventual, alte servicii ale companiei americane. Google Android este cel care va realiza acest lucru şi va forţa şi alţi producători (concurenţa) să facă acelaşi lucru. La fel cum Apple i-a făcut pe toţi să adopte sistemul multi-touch.
Socoteală este simplă. În lume se vând mult (mult, mult) mai multe telefoane decât calculatoare. Închipuieţi ce trafic va avea Google când (nu dacă) procentul telefoanelor conectate la Internet va fi egal cu cel al calculatoarelor cu ieşire la net. Pentru că, eventual, aici se va ajunge. Ce înseamnă asta pentru Google? Traficul se traduce prin reclame afişate, reclamele se traduc în bani. Cu cât mai multe telefoane conectate la Internet, cu atât mai mulţi bani pentru Google. Cine va realiza boom-ul Internetului pe mobil? Google Android, bineînţeles.
Nici nu contează că ideea originală nu le-a aparţinut celor de la Google şi că ei doar au cumpărat o companie care le-a oferit pe tavă Google Android. Au cumpărat Android-ul în 2005 cu tot cu firma care se ocupa de el. Însă adevăratul imbold l-au primit anul trecut când a fost lansat iPhone. În doar 24 de ore de la lansare, iPhone a adus mai mult trafic pentru Google decât orice alt telefon. Dacă Apple a putut să facă asta pentru Google, oare Google nu poate să facă acelaşi lucru pentru el însuşi?
Revoluţia pe care o reprezintă Google Android se referă la programe. Este un sistem de operare opensource care simplifică foarte mult dezvoltarea aplicaţiilor pentru el. Un număr mare de programe, de calitate, sunt cheia succesului pentru Android. De aceea, anul trecut Google a anunţat că va oferi premii în valoare totală de 10 milioane dolari pentru cele mai bune programe de Android. A fost de ajuns ca toţi programatorii cu experienţă şi copii care tocmai învăţau programare să se apuce de făcut aplicaţii pentru Android. Până la data de 14 aprilie anul acesta Google a contorizat aproximativ 1.800 de programe. Şi până la ora lansării oficiale mai este.
Dacă vor există multe aplicaţii şi mai ales aplicaţii bune pentru Android, şansele ca utilizatorii să adopte acest sistem de operare sunt mari. Câteva exemple de programe dezvoltate deja, care vor putea fi instalate pe telefoanele cu Google Android. Commandro este un program care poate fi descris ca o reţea socială în mişcare. Bazat pe GPS şi ajutat de lista de contacte, vei şti la orice oră în ce zonă se află prietenii sau colegii tăi. Cooking Capsules este de ajutor în bucătărie. Conţine filme care îţi vor arăta cum se găteşte o anumită mâncare, ce ingrediente ai nevoie şi (tot pe bază de GPS) îţi va indica cele mai apropiate magazine care au în rafturi ingredientele necesare. Mă îndoiesc că va funcţiona bine şi în România, dar ideea trebuie apreciată. Android Scan scanează codurile de bare de pe produse şi îţi face o listă cu preţurile din magazinele online.
Pentru a-şi atinge scopul, Google Android are nevoie de sprijinul producătorilor de telefoane mobile şi al operatorilor. Taiwanezii de la HTC (partenerul tradiţional al Microsoft şi cel mai important producător de dispozitive cu Windows Mobile) au deja o echipă de 200 de inginerii care se ocupă doar de Google Android. Pe de altă parte, Motorola vede în Android una din puţinele şanse de evitare a falimentului. Oamenii care au realizat seria RAZR au fost mobilizaţi să gândească designul telefoanelor pe care Motorola va instala Google Android.
Cu puţin noroc, Google Android va fi gata anul acesta. Dacă vor intra pe piaţă şi telefoanele cu Android tot în acest an, rămâne de văzut. Este interesant de urmărit dacă Android va fi un hit care va revoluţia Internetul mobil şi dacă va duce la mult râvnita creştere de trafic de pe telefoanele mobile. Cu alte cuvinte, dacă Google Android va creşte apetitul oamenilor pentru Internetul pe telefon.