Google introduce o nouă versiune de culoare pentru seria Pixel 4

09.09.2019
Google introduce o nouă versiune de culoare pentru seria Pixel 4

Chiar dacă nu şi-a făcut apariţia în cadrul expoziţiei IFA 2019, seria de telefoane Pixel 4 continuă să fie în centrul atenţiei prin intermediul zvonurilor circulate din surse mai mult sau mai puţin credibile, confirmând specificaţii esenţiale şi designul de carcasă.

La fel ca anii anteriori, Google nu a încercat prea mult să ţină secrete detaliile noii serii de telefoane Pixel, folosind în schimb informaţiile circulate din surse neoficiale pentru a stârni interesul fanilor.

Apărută în reţeaua de socializare Weibo, noua versiune „Coral” ar putea fi cea mai îndrăzneaţă nuanţă aleasă până acum pentru seria de telefoane Pixel. Comparat cu versiunile pe alb, negru, roz şi mov, portocaliu nu ar fi o adiţie prea ciudată, dacă n-ar contrazice strategia de până acum privind alegerea unor nuanţe cât mai deschise, în detrimentul culorilor prea stridente. Dacă imagina se dovedeşte a fi adevărată, atunci este posibil ca Google să fi pregăti şi alte nuanţe viu colorate pentru seria Pixel 4.

Cât despre specificaţii, zvonurile circulate până acum indică folosirea unei configuraţii bazată pe chip-ul Snapdragon 855, ajutat cu 6GB memorie RAM. Însă principalul element de atracţie va fi noua cameră foto cu trei senzori optici, capabilă să ofere zoom optic hibrid până la valoarea 8X.

Aparent, pe lista noutăţilor va fi şi un nou mod de captură denumit Motion Mode, optimizat pentru captarea scenelor în mişcare. Şi ecranul va primi îmbunătăţiri, zvonurile indicând folosirea unui model cu rată de refresh la 90Hz, însă nu este clar dacă ambele serii Pixel 4 şi Pixel 4 XL vor primi această dotare.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult