După mai bine de jumătate de an de la separarea de Huawei, Honor aduce pe piață prima sa generație de smartphone-uri high-end dezvoltate independent. Acestea sunt echipate cu cele mai performante componente disponibile în prezent, oferind procesoare puternice, ecrane rapide și camere foarte performante. Avem astfel de a face cu trei modele noi din seria Magic3, care se lansează și în Europa cu Android echipat cu servicii Google.
Honor Magic3 este modelul de bază al noii serii de dispozitive high-end al companiei chineze. Acesta este echipat cu un chipset Snapdragon 888, 8 GB RAM și vine în variante cu 128 și 256 GB stocare internă. La fel ca celelalte două modele, Magic3 folosește un ecran AMOLED de 6,76” cu rezoluție 2.772 x 1.344 pixeli, refresh rate la 120 Hz și compatibilitate cu standardul HDR10+. Honor integrează pe toate modelele și aceeași baterie de 4.600 mAh cu încărcare rapidă la 66W. De aici însă, încep să apară și alte diferențe.
De exemplu, modelul Magic3 este livrat în versiuni cu spate din sticlă sau „piele vegană”. Apoi, Senzorul său foto principal de 50 MP, un Sony IMX766 f/1.9 nu este stabilizat și are o dimensiune mai mică decât cea a modelului de top, oferind pixeli de 1nm. Totuși, telefonul beneficiază de o cameră secundară monocromă de 64 megapixeli f/1.8 pentru îmbunătățirea detaliilor în fotografiile captate cu senzorul principal și un ultrawide de 13 megapixeli f/2.2. Camerele lui Magic3 folosesc și un laser pentru focalizare. O altă diferență ar fi prezența unei singure camere frontale de 13 megapixeli pe Magic3.
Totuși, din punct de vedere al construcției și performanței, Honor oferă un adevărat concurent pe piața high-end la 899 euro pentru varianta de 256 GB stocare. Ar fi fost însă și mai atrăgător dacă în locul rezistenței la apă și praf la standardul IP54 era standardul superior, IP68.
Modelul superior, Magic3 Pro, nu este extrem de diferit la nivelul configurației hardware. Avem însă un procesor Snapdragon 888 Plus de la Qualcomm, versiunea puțin mai rapidă, și 12 GB memorie RAM. Și acest model este livrat cu sticlă sau piele vegană, însă acesta vine și cu încărcare wireless la 50W, ceva ce modelul de bază nu oferă. Camerele foto sunt aproape identice, cu mențiunea că Magic3 Pro beneficiază de o cameră cu zoom de 64 megapixeli f/3.5 și obiectiv periscopic. De asemenea, această cameră este stabilizată optic, iar pentru adâncime, telefonul folosește un senzor 3D TOF.
O altă diferență ar fi faptul că beneficiază fie de 256 sau 512 GB stocare internă și că pe partea din față, camera frontală de 13 megapixeli include și un senzor TOF pentru adâncime. Pentru modelele Pro, Honor a ales să protejeze mai bine componentele interne, reușind să primească certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf.
Honor Magic3 Pro pornește de la 1.099 euro pentru varianta 12+256 GB.
În cele din urmă, modelul Honor Magic3 Pro+ vine cu mici schimbări la nivelul camerei foto și materialelor de construcție, însă prețul său semnificativ mai mare nu este tocmai justificat. În mare parte, Magic3 Pro+ este similar cu Magic3 Pro din toate punctele de vedere, în afară de sistemul de camere. Vorbim despre un senzor principal Sony IMX700 de 50 MP f/1.9 cu stabilizare și suprafață mai mare, alături de același senzor monocrom de 64 megapixeli și încă un senzor de 64 megapixeli pentru camera ultra-wide f/2.2. Nu pare să existe diferențe la camera telephoto pe acest model, iar acel senzor de adâncime 3D TOF rămâne pe poziții. Există însă o singură configurație, cu 512 GB stocare.
În afară de faptul că acest model are un capac realizat din ceramică și că are un design schimbat pentru partea din spate, nu există alte avantaje în plus. Totuși, Honor introduce acest model pe piață la prețul de 1.499 euro, mai mult decât costă chiar și modelele Ultra de la Samsung și Xiaomi.
Honor nu a specificat data la care va lansa aceste modele pe piața din Europa, însă estimările pun lansarea cândva în luna septembrie.
sursa: AnandTech