Honor View 20 este primul smartphone cu ecran perforat care ajunge în Europa. Acesta a ajuns deja în redacţia Go4it.ro şi înainte de a-l supune testelor obişnuite într-un review complet, am decis să îl filmăm pentru o primă impresie.
View 20 este bazat pe platforma Kirin 980 de la Huawei, unul dintre cele mai puternice chipset-uri de pe piaţă. Acesta beneficiază de arhitectura pe 7nm, care permite frecvenţe mai înalte şi consum redus de baterie, alături de un GPU Mali G76 cu 50% mai puternic decât cel de pe Kirin 970.
Versiunea testată beneficiază de 8 GB memorie RAM, 256 GB spaţiu de stocare intern şi vine în culoarea Phantom Blue, cu un efect reflectorizant impresionant pe partea din spate.
Camerele foto sunt de asemenea foarte importante în cazul lui View 20 de la Honor. Acesta beneficiază de un sistem de camere dual pe partea din spate, cu un senzor principal de 48 megapixeli şi un senzor 3D Time-of-Flight, alături de o cameră de 25 megapixeli pe partea din faţă, care este amplasată în display, decupând colţul stânga-sus al telefonului.
Cu un preţ de pornire de 570 de euro, acesta ar putea fi primul flagship atractiv din 2019, fiind la fel de puternic precum vârful de gamă de la Huawei, la aproape jumătate din preţ.
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult