HTC Desire 820 este al doilea telefon 64-bit al producătorului taiwanez

04.09.2014
HTC Desire 820 este al doilea telefon 64-bit al producătorului taiwanez

HTC a dezvăluit la IFA 2014 un nou telefon cu procesor pe 64 de biţi: Desire 820. Acesta este cel de-al doilea model bazat pe procesoare cu arhitectură nouă, după Desire 510, anunţat în urmă cu o săptămână, un telefon mid-range fără prea multe pretenţii.

HTC Desire 820

Desire 820 face parte din clasa numită de HTC „mid-range premium”, oferind specificaţii ceva mai înalte faţă de 510, însă mai scăzute decât în cazul modelului de top One M8. Încercând să repete succesul pe care l-a avut cu Desire 816, HTC a inclus un display mare pe 820. Acesta măsoară 5,5” în diagonală şi afişează imagini în rezoluţie HD: 1280 x 720 pixeli. Fiind un telefon mare, acesta cântăreşte 155 de grame, însă măsoară doar 7,74 mm în grosime.

Inovaţia lui Desire 820 este evident integrarea chipsetul-ului 64-bit Snapdragon 615, care include un procesor octa-core A53 la 1,5 GHz şi un cip grafic Adreno 405. Acesta va fi cu siguranţă inclus în majoritatea telefoanelor din clasa de mijloc din viitorul apropiat. Alături de noul procesor, telefonul va integra 2 GB memorie RAM, 16 GB de memorie internă şi o baterie de 2600 mAh. Evident, sistemul audio BoomSound este de asemenea prezent.

Camera de pe spate include un senzor de 13 megapixeli cu obiectiv luminos (f/2.2), în timp ce senzorul de pe faţă poate capta imagini la 8 megapixeli. Cum selfie-urile sunt foarte populare în zilele noastre, există câteva moduri de fotografiere dedicate acestei funcţii.

HTC Desire 820 este un telefon 4G, care integrează un modem din Categoria 4, putând astfel atinge viteze de până la 150 Mbps. Acesta va fi disponibil la sfârşitul lunii septembrie în toată lumea, iar pe anumite pieţe va veni şi în configuraţie dual-SIM. Cum pe segmentul mid-range culorile sunt la mare căutare, HTC a decis să livreze Desire 820 în mai multe variante lucioase cu două culori şi una mată.

HTC Desire 820: Galerie foto

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult