HTC lucrează la un smartphone cu sistem dual-camera

03.11.2017
HTC lucrează la un smartphone cu sistem dual-camera

Majoritatea dispozitivelor mobile de top din 2017 au fost livrate cu sisteme dual-camera, fiecare producător abordând o strategie diferită pentru utilizarea acestora. HTC a lansat anul acesta trei modele de top (U Ultra, U11 şi U11 Plus), însă niciunul dintre ele nu este echipat cu o astfel de cameră. Acest lucru va fi adresat în 2018, compania promiţând deja un astfel de dispozitiv, în ciuda faptului că noul U11 Plus nici măcar nu a ajuns în magazine.

Faptul că HTC nu are încă un dispozitiv cu două camere pe spate este foarte ciudat, mai ales când luăm în considerare faptul că în trecut, compania a fost printre primele care au oferit astfel de funcţii. Modelele Evo 3D, M8 şi M9 au oferit posibilitatea de a realiza fotografii 3D şi efectul „bokeh” pe care majoritatea producătorilor îl oferă în ultima perioadă, deci implementarea unui sistem similar nu ar fi foarte complicată pentru HTC, întrucât au deja acces la acest tip de tehnologie.

Chialin Chang, preşedintele companiei, a promis că în 2018, HTC va lansa un smartphone de top cu două camere foto pe partea din spate, fără să ofere alte detalii. Acesta a specificat însă faptul că acest model va trebui să ofere funcţii care să iasă în evidenţă faţă de concurenţă, deci probabil că nu vorbim despre un mod portret, o cameră cu zoom sau un obiectiv wide, precum am văzut de la produsele LG, Samsung şi Apple.

Este interesantă însă decizia de a oferi această informaţie la doar câteva zile după lansarea flagship-ului U11 Plus, fanii care îşi doresc toate funcţiile noi putând fi astfel încurajaţi să aştepte următoarea lansare în loc să comande noul dispozitiv.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult