Toate telefoanele Android de top lansate în acest an de Samsung, HTC, LG sau Sony au avantajele lor, însă probabil că destui utilizatori vor fi de acord că One M8 este cel mai frumos dintre ele. Cei care preferă platforma Windows Phone dar nu se simt atraşi în mod deosebit de designul Nokia au acum însă o nouă opţiune extrem de atrăgătoare: HTC M8 for Windows.
Cel mai puternic terminal construit conform ghidurilor de implementare Microsoft care le permit producătorilor să proiecteze telefoane pe care pot instala atât Android cât şi Windows Phone fără prea multe bătăi de cap suplimentare, HTC One M8 for Windows este acelaşi terminal pe care deja îl cunoaştem deja, dar cu un sistem de operare diferit. Acesta este primul telefon Windows Phone lansat de HTC în ultimii doi ani, compania nemaianunţând nimic de la modelele 8s şi 8X încoace.
Pentru cei care au uitat, HTC M8 for Windows oferă un ecran IPS cu diagonală de 5” şi rezoluţie Full HD, procesor Qualcomm Snapdragon 801 tactat la 2,26 GHz, 2 GB de memorie RAM, 16 sau 32 GB de memorie internă extensibilă, sistem audio stereo frontal BoomSound şi camera foto Duo Camera cu senzor de 4 MP.
Versiunea One M8 for Windows foloseşte Windows Phone 8.1 şi implementează diferit anumite facilităţi software precum Blinkfeed din cauza limitărilor impuse de platforma Microsoft. HTC a reuşit să implementeze însă camera foto exotică şi modulul infraroşu pentru telecomandă, cea din urmă facilitate necesitând o colaborare directă cu Microsoft.
Din păcate, în acest moment nu este prea clar când vom putea găsi acest telefon în magazine. HTC M8 for Windows este disponibil începând de astăzi în reţeaua operatorului nord-american Verizon, însă această exclusivitate nu va fi prea îndelungată deoarece producătorul a afirmat că telefonul va ajunge până la sfârşitul acestui an şi pe alte pieţe. Încă nu avem un răspuns din partea reprezentanţilor locali HTC, dar vom actualiza articolul atunci când vom avea mai multe detalii.