După repetate zvonuri şi fotografii spion cu următorul membru al seriei One de la HTC, magazinul Cyberport din Germania a listat telefonul înainte de vreme în baza de date a site-ului său. În ciuda faptului că producătorul taiwanez nu a anunţat încă în mod oficial acest smartphone, listarea este în continuare online şi oferă chiar şi o listă parţială de specificaţii, care confirmă cam toate informaţiile pe care le-am primit până în prezent.
Imaginile prezintă un design familiar, HTC One M9 fiind mai degrabă o evoluţie decât o revoluţie a seriei. Fotografiile sugerează că noul smartphone este foarte asemănător cu predecesorul său şi este puţin diferit faţă de alte imagini neoficiale pe care le-am văzut în trecut. Acesta păstrează grilele pentru difuzoare de deasupra şi de sub display, cât şi forma rotunjută a spatelui. Camera foto de pe spate este încadrată într-un pătrat rotunjit, iar dimensiunile par a fi comparabile cu cele ale lui One M8, deşi ar putea fi puţin mai gros.
Specificaţiile tehnice dezvăluie integrarea unui procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 810 la 2 GHz, deja standardul pentru toate flagship-urile contemporane, alături de 32 GB spaţiu de stocare internă, un display de 5” cu rezoluţie Full HD (1920 x 1080 pixeli), cât şi două camere foto noi. Este vorba despre un senzor de 20 megapixeli pe partea din spate şi unul frontal de 4 megapixeli, care beneficiază de tehnologia Ultrapixel, prezentă şi în terminalele HTC One M7 şi M8. One M9 integrează de asemenea tehnologia wireless 802.11 ac, cât şi Bluetooth 4.1, LTE, NFC şi DLNA.
Desigur, specificaţiile tehnice finale nu pot fi încă confirmate, iar lista de pe Cyberport nici măcar nu oferă detalii despre memoria RAM sau alte variante cu mai mult spaţiu de stocare. Grosimea adăugată pare să sugereze includerea unui acumulator mai mare, zvonurile disponibile în acest moment sugerând o capacitate de 2.900 mAh. Mai sunt doar câteva zile până la evenimentul de anunţ de pe 1 martie, care va avea loc în cadrul unei conferinţe de presă în Barcelona, cu o zi înainte de startul evenimentului Mobile World Congress 2015.