HTC pregăteşte un smartphone accesibil cu CPU octa-core

HTC pregăteşte un smartphone accesibil cu CPU octa-core

Purtând numele de cod D616W, noul smartphone HTC a apărut în arhiva cu rezultate a celebrului benchmark AnTuTu, afişând o configuraţie de nivel mediu potrivită unui model din seria HTC Desire.

HTC D616W este motorizat de chipsetul MediaTek MT6592, echipat cu 8 nuclee Cortex-A7 la 1.6GHz şi GPU Mali-450.

HTC D616W HTC D516W

Telefonul cu ecran HD de 5 inch dispune de 1GB memorie RAM şi rulează Android 4.2.2 Jelly Bean. Configuraţia mai include o două cameră foto de 2MP şi 8MP, respectiv 4GB memorie internă, indicând prezenţa unui slot microSD pentru expansiune.

Tot în arhiva AnTuTu a mai apărut şi un model numit D516W. Produs tot de HTC, acesta este un smartphone entry-level cu ecran qHD şi chipset Snapdragon MSM8610, compus din CPU quad-core la 1.2GHz şi GPU Adreno 302, respectiv cu 768MB memorie RAM. De această dată configuraţia oferă doar cameră foto de 5MP, suplimentată cu o cameră frontală de 2MP.

HTC D516W  rulează Android 4.3 şi vine echipat cu 2GB memorie internă, respectiv slot microSD pentru expansiune. Din păcate dimensiunea ecranului nu este cunoscută momentan.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult