HTC promite Android Nougat pentru trei dintre smartphone-urile sale de top

01.07.2016
HTC promite Android Nougat pentru trei dintre smartphone-urile sale de top

Relaţiile HTC cu Google par să fie foarte bune în utlima perioadă. Nu numai că HTC pare să fie una dintre companiile care va livra un smartphone Nexus în această toamnă, care să beneficieze din plin de toate avantajele lui Android 7.0 Nougat, dar este primul partener Google care a anunţat actualizarea la noul sistem de operare pentru trei dintre dispozitivele sale deja lansate. Desigur, este vorba despre cele mai recente modele high-end de la HTC.

Compania taiwaneză a anunţat prin intermediul Twitter că HTC 10, HTC One A9 şi HTC One M9 vor fi primele dispozitive ale sale care vor primi actualizarea la Android 7.0 Nougat. Acestea sunt cele mai recente dispozitive premium pe care HTC le-a lansat în ultimul an, fiind vorba despre două flagship-uri şi un mid-range premium. Fiecare dintre acestea au primit la momentul lansării o atenţie deosebită din partea companiei, iar strategia aplicată pe alte modele din trecut sugerează că acestea vor fi actualizate la cele mai noi versiuni de Android timp de cel puţin doi ani.

Desigur, nu există o dată de lansare pentru acest update. Momentan, Google nu a confirmat data la care va aduce pe piaţă Android Nougat, iar partenerii sunt limitaţi de momentul în care vor primi codul final pentru varianta AOSP a sistemului de operare. Aceasta nu este prima dată când HTC promite actualizarea la Android 7.0 pentru dispozitivele sale de top. În luna mai, după anunţul „Android N”, compania a publicat pe Twitter un anunţ similar.

Alte dispozitive HTC care se încadrează în perioada de doi ani de suport software vor primi de asemenea actualizare la Android 7. unul dintre candidaţi putând fi modelul One X9, care a fost lansat fără prea mult entuziasm din partea companiei.

Citeşte şi Android N are acum un nume oficial: Nougat

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult