Zvonurile vorbesc despre un nou dispozitiv HTC aflat în lucru, numit HTC Touch HD2. Evident, este urmaşul primului HTC Touch HD. Marea deosebire se pare că se va face la nivelul sistemului de operare. Dacă HTC Touch HD avea la bază Windows Mobile, HTC Touch HD2 se pare că va veni cu Google Android.
Informaţiile deocamdată sunt puţine şi neconfirmate. În afara sistemului de operare, singurul aspect despre care se mai spune că va diferi faţă de HTC Touch HD, este procesorul. HTC Touch HD2 va avea un procesor mai puternic cu 100 MHz (Qualcomm la 628 MHz).
Atât se ştie deocamdată despre HTC Touch HD2. Ţinând cont că cei de la HTC au pregătite deja alte dispozitive pentru lansare, putem presupune că HTC Touch HD2 va fi lansat abia anul viitor.