HTC era cândva o companie care stătea la masa liderilor incontestabili ai industriei de smartphone-uri. De câţiva ani însă, produsele sale nu se mai vând atât de bine, fanii acuzând o lipsă de inovaţie în comparaţie cu rivalii de pe piaţă. Încă de la HTC One M9, un model care a avut parte de o serie de probleme cu supraîncălzirea şi autonomia, cauzate în principal de chipset-ul Snapdragon 810, HTC a încercat să intre din nou în atenţia publicului, iar soluţia pare să fie modelul U11, un smartphone high-end din toate punctele de vedere, care vine însă într-o carcasă mare, oferind funcţii la acelaşi nivel cu cel al concurenţei.
După ce am văzut anul acesta noile Samsung Galaxy S8 şi LG G6, este greu să ne întoarcem la smartphone-uri high-end, care intră pe piaţă la preţuri similare, dar vin cu vechile ecrane cu margini mari în jurul lor. HTC U11 nu ar fi fost un smartphone ieşit din comun dacă se lansa anul trecut. Acesta este chiar puţin mai mic decât iPhone 7 Plus, deşi beneficiază de un ecran de dimensiuni similare, însă noul standard pentru anul 2017 a fost deja impus.
HTC a realizat un smartphone similar la exterior cu modelul său anterior, U Ultra, fiind acoperit pe ambele părţi cu sticlă curbată. Cele două panouri sunt ataşate de o ramă metalică, corpul dispozitivului fiind armonios asamblat. Sticla de pe partea din faţă se extinde până pe laterale, element de design care asigură o eleganţă pe care o întâlnim de obicei pe modele cu ecran curbat, însă asigură şi o fragilitate ieşită din comun. Orice impact cu solul de la o înălţime considerabilă pe oricare dintre margini va garanta un ecran spart în cazul lui HTC U11, iar husele nu pot garanta protecţia ecranului în nicio situaţie.
Mai îngrijorător este faptul că sticla folosită pe U11 nu pare să fie foarte rezistentă la zgârieturi. Modelul de test primit a fost livrat deja cu o serie de zgârieturi adânci, iar pe parcursul testării am observat apariţia unor zgârieturi fine pe suprafaţa ecranului, cât şi pe partea din spate. Ce-i drept, telefonul se livrează cu o carcasă din plastic transparent în cutie. Întrebarea pentru HTC este însă, de ce să realizezi un smartphone din sticlă cu un design elegant şi plăcut vederii, dacă oricum recomanzi protejarea lui cu o carcasă? Mai mult, de ce a fost necesar un spate de sticlă, având în vedere că telefonul nu beneficiază de un modul de încărcare wireless?
Şi cu toate acestea, problema lui HTC U11 la exterior este de fapt banalitatea designului la o privire rapidă. Modelul negru testat nu impresionează la acest capitol, fiind greu să îl distingi într-o mare de smartphone-uri negre similare. Modelele colorate vin cu nuanţe mai interesante pe partea din spate, însă cel negru este pur şi simplu banal. Senzorul de amprentă este singurul element distinctiv pe partea din faţă, iar pe spate vedem doar camera foto şi logo-ul HTC. Logo-ul U11 nu este prezent nicăieri pe carcasă. De asemenea, culoarea neagră este un magnet pentru amprente pe ambele părţi.
Noul HTC U11 se livrează cu o pereche de căşti pe USB Type-C în pachet, însă cei care preferă să asculte muzică la căşti cu jack, vor avea nevoie de un adaptor, care din fericire este de asemenea inclus în cutie. Slot-ul pentru cartela SIM este poziţionat în partea de sus, asemeni modelelor Samsung, în timp ce pe laterala dreaptă găsim atât butonul Power, cât şi butoanele de volum. Pentru cei obişniţi cu butoane pe ambele părţi această poziţionare poate părea ciudată, însă după o perioadă scurtă de acomodare, nu reprezintă o problemă.
Problematice sunt însă toate butoanele de pe U11. Butonul Power are un „joc” foarte ciudat, care nu ar trebui să existe pe un produs premium, în timp ce butoanele capacitive din partea de jos sunt foarte ciudat poziţionate. În timp ce butonul Home este integrat în senzorul de amprentă şi este uşor accesibil, acesta are o suprafaţă foarte mică. Mai deranjant este faptuil că butonul este activ tot timpul, apăsarea sa putând fi realizată accidental în buzunar. Astfel, de multe ori am scos din buzunar telefonul şi am fost nevoit să introduc parola PIN, întrucât au fost detectate prea multe încercări de autentificare cu amprenta, care au eşuat. Butoanele back şi recent apps sunt poziţionate de-o parte şi de alta a butonului Home, însă sunt foarte mici, iar apăsarea lor necesită o precizie sporită. De asemenea, pentru o persoană care foloseşte smartphone-ul de obicei în mâna dreaptă, apăsarea pe butonul back este complicată şi riscantă.
Fiind vorba despre un smartphone de dimensiuni mari, realizat în totalitate din sticlă cu margini rotunjite, acesta pare că în orice moment ar putea să zboare din mână. Mutarea degetului mare spre butonul back poate crea o situaţie neplăcută în orice moment, iar o carcasă ar adăuga şi mai multă distanţă între deget şi buton. Să nu uităm şi de funcţia Sense Edge, pe care o vom detalia mai târziu, care necesită strângerea telefonului în mână pentru accesarea unor funcţii. O utilizare neatentă a acestei capabilităţi ar putea asigura alunecarea telefonului din mână asemeni unui săpun umed.
Sfaturile noastre după utilizarea intensă a lui HTC U11 timp de mai bine de două săptămâni este să protejaţi ambele suprafeţe de sticlă imediat după ce scoateţi telefonul din cutie în cazul în care nu doriţi să îl zgâriaţi şi mai ales dacă ştiţi că sunteţi predispuşi la accidente.
Unul dintre cele mai performante smartphone-uri de pe piaţă
Cameră foto excelentă
Scurtături prin strângere
Căştile sunt USonic incluse în pachet
Carcasa de protecţie gratuită
Designul pare puţin învechit
Sticla de pe spate nu serveşte niciun scop
Butoanele capacitive sunt prea mici şi sunt poziţionate ciudat
Nu are jack pentru căşti