Samsung Galaxy S8 nu va mai fi singurul smartphone cu suport pentru Bluetooth 5.0 pentru foarte multă vreme. HTC a dezvăluit că va lansa o actualizare software pentru noul său flagship, HTC U11, care va activa modulul Bluetooth 5 la capacitate maximă. Aceasta nu este prima dată când un telefon include o tehnologie pe care nu o foloseşte în mod direct, însă este suprinzător, având în vedere că HTC nu a confirmat pe lista de specificaţii tehnice un modul de acest gen.
Se pare că HTC U11 are hardware-ul necesar pentru a folosi noul standard Bluetooth încă de când s-a lansat, însă acesta a fost inactiv până în prezent, fiind limitat la capabilităţile versiunilor Bluetooth 4.x. Odată cu update-ul, dispozitivul va putea fi conectat la accesorii Bluetooth 5 (care momentan întârzie pe piaţă), sau ar putea fi conectat simultan la două sau mai multe dispozitive Bluetooth 4, asemeni Galaxy S8 (care poate să redea muzică pe două surse wireless simultan).
În trecut, producătorii de smartphone-uri au integrat diverse tehnologii pe care le-au lăsat inacvtive sau le-au activat mai târziu. Anul trecut, Apple a lansat iPhone 7 Plus fără funcţia portrait, care folosea camera secundară pentru adăugarea unui efect de blur, iar LG a integrat în bătrânul Nexus 4 un modem 4G, care a fost limitat la viteze 3G. Cel mai recent, Samsung a încercat să integreze stabilizare optică pe senzorul frontal de cameră al lui Gaalxy S8, însă acesta rămâne nefolosit.
Bluetooth 5 este o evoluţie a standardului de conectivitate wireless, care îmbunătăţeşte vitezele de transfer şi distanţa de utilizare a dispozitivelor „Low Energy”, fiind în acelaşi timp mai eficient din punct de vedere al consumului.