HTC va lansa Desire 12, un nou smartphone pentru cei cu buget modest

HTC va lansa Desire 12,  un nou smartphone pentru cei cu buget modest

HTC nu trece printr-o perioadă prea fericită, reuşind să amortizeze pierderile record doar prin vânzarea parţială a diviziei responsabilă cu producerea seriei de telefoane Pixel şi licenţierea brevetelor asociate către Google. Însă asta nu opreşte compania să producă în continuare telefoane inteligente, ultima adiţie fiind Desire 12, un dispozitiv cu dotări entry-level.

Cunoscut deocamdată doar din informaţiile preluate de pe ambalajul retail, HTC Desire 12 este motorizat de un chipset MediaTek quad-core, prevăzut cu ecran de 5.5” cu rezoluţie HD+ (720×1440 pixeli).

Livrat într-o carcasă îngustă, care pune accent pe maximizarea suprafeţei de afişare a ecramului, Desire 12 va fi disponibil cel puţin într-o versiune cu 3GB RAM / 32GB memorie internă.

Lista dotărilor cuprinde slot microSD pentru suplimentarea capacităţii de stocare (acceptă card-uri microSD de până la 2TB), suport dua-SIM, cameră foto de 12MP cu suport pentru filmare 1080p, cameră frontală de 5MP optimizată pentru folosirea în condiţii de lumină slabă, conectivitate Wi-Fi N, LTE 4G şi Bluetooth.

Judecând după capacitatea de 2730 mAh, HTC Desire 12 va fi un smartphone subţire şi uşor, capabil să ofere aproximativ o zi de utilizare pentru fiecare încărcare completă a acumulatorului.

HTC ar putea lansa Desire 12 alături de flagship-ul HTC U12, în cadrul unui eveniment dedicat organizat în închiderea expoziţiei MWC 2018.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult