Huawei a dat cadou telefoane pliabile în valoare de 27 de milioane de dolari

05.10.2020
Huawei a dat cadou telefoane pliabile în valoare de 27 de milioane de dolari

Huawei vinde unul dintre cele mai scumpe smartphone-uri de pe piață: modelul Mate Xs, echipat cu un ecran pliabil de 8”, concurentul direct pentru Galaxy Z Fold2 de la Samsung. Se pare însă că Huawei pare să aibă o relație foarte bună cu o altă companie din China, oferind angajaților Tencent din divizia Platform and Content Group, smartphone-uri pliabile în valoare de 27 de milioane de dolari americani. Evident, multe dintre acestea au ajuns pe site-urile de vânzări.

Huawei Mate Xs, oferit cadou angajaților Tencent, este cel mai scump model al companiei

Anumite telefoane Huawei din China încep să fie destul de greu de găsit pe piață, în special din cauza lipsei de stocuri de cipuri. Astfel, acestea au crescut semnificativ în preț în ultima perioadă. South China Morning Post anunța săptămâna trecută că la aniversarea de doi ani a diviziei PCG a Tencent, Huawei a oferit 10.000 de unități de Mate Xs cadou celor care lucrează în cadrul acesteia. Fiecare telefon în parte costă aproximativ 2.700 dolari americani, deci „cadoul” ar avea o valoare pe piață de 27 de milioane de dolari.

Multe dintre telefoanele cadou au ajuns însă listate spre vânzare pe internet la supra-preț, întrucât telefonul nu se mai găsește la prețul normal în magazine. Pentru a contracara această situație, și Huawei a mai pus la vânzare unități de Mate Xs în magazinele oficiale, desigur în cantități limitate.

Huawei lucrează în prezent la dezvoltarea unui nou model de telefon pliabil: Huawei Mate X2. Acesta ar putea folosi un ecran pliabil la interior, la fel ca Galaxy Z Fold2, o schimbare majoră a design-ului. Nu este clar ce configurație hardware va folosi Mate X2, întrucât Huawei dispune de un stoc limitat de chipset-uri Kirin 9000 5G, pe care cel mai probabil că le va folosi pentru gama de produse Mate 40 Pro.

via Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult