Huawei a lansat recent seria Mate 70, un moment istoric în strategia de a reduce dependența de tehnologiile occidentale.
Telefoanele din această gamă sunt primele care rulează exclusiv pe HarmonyOS Next, un sistem de operare dezvoltat integral de companie, fără suport pentru aplicațiile Android.
Acest sistem de operare a debutat inițial ca un sistem hibrid compatibil cu aplicații Android, dar versiunea Next reprezintă este un salt către independența completă.
Eric Xu, unul dintre liderii Huawei, a declarat că scopul este să construiască un ecosistem robust de aplicații care să atragă atât utilizatorii, cât și dezvoltatorii. Până la sfârșitul anului viitor, compania vizează crearea a peste 100.000 de aplicații dedicate platformei.
„Acesta este cel mai puternic telefon al nostru (din seria Mate)”, a declarat Yu în cadrul evenimentului de lansare de marți. „Am fost mereu copiați, dar niciodată depășiți.”
Începând de anul viitor, toate noile telefoane și tablete Huawei vor rula propriul sistem de operare, a adăugat acesta.
Planul acesta vine în contextul sancțiunilor americane care au izolat compania de lanțurile de aprovizionare globale.
Seria Mate 70 include patru modele: Mate 70, Mate 70 Pro, Mate 70 Pro+ și Mate 70 Ultimate Design.
Modelele Pro au ecrane OLED de 6,9 inci cu rată de refresh adaptivă de 1-120Hz și o baterie de 5700mAh cu încărcare rapidă de 100W.
Seria Huawei Mate 70 a fost lansată cu tehnologii de inteligență artificială generativă și Large Language Models pentru asistentul vocal. Inteligența artificială este integrată și în generarea de imagini, editarea video și altele.
Pe partea de cameră, dispozitivele dispun de un sistem foto XMAGE de 50 de megapixeli, teleobiectiv de 48 de megapixeli și unghi ultra-larg de 40 de megapixeli, oferind funcții avansate precum diafragmă variabilă și mod nocturn.
În China, Mate 70 a înregistrat deja un succes enorm, cu peste trei milioane de precomenzi.
Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă Huawei poate atrage dezvoltatorii internaționali pentru a-și extinde ecosistemul HarmonyOS la nivel global.
Costurile ridicate de adaptare a aplicațiilor și competiția acerbă reprezintă provocări semnificative.
Deși disponibilitatea globală pentru Mate 70 nu a fost încă anunțată, succesul pe piața locală sugerează că Huawei este pregătită să se lupte cu rivalii săi pe termen lung.
Prețul începe de la echivalentul a 723 de euro.
Cei care cumpără un smartphone Mate 70 vor avea opțiunea de a renunța la sistemul de operare complet dezvoltat intern, a declarat compania.