Huawei anunţă lansarea Android 9.0 Pie pentru seriile P20, Mate 10 şi alte câteva modele

07.11.2018
Huawei anunţă lansarea Android 9.0 Pie pentru seriile P20, Mate 10 şi alte câteva modele

Huawei a anunţat data la care telefoanele sale din generaţii mai vechi vor primi acces la noul EMUI 9.0, sistemul de operare bazat pe Android 9.0 Pie. Momentan numai câteva telefoane vor primi mult aşteptatul update, urmând ca software-ul să ajungă şi pe alte modele în viitorul apropiat. Prioritare sunt desigur modelele premium din familiile Huawei P, Mate şi Honor.

Conform unui anunţ oficial, EMUI 9.0 începe lansarea pe data de 11 noiembrie, pentru început pe piaţa din China. Software-ul va aduce astfel telefoanele lansate în ultimul an la aceeaşi versiune software precum Huawei Mate 20 Pro, beneficiind de toate îmbunătăţirile pe partea de software de care dispune şi cel mai nou flagship. Evident, capabilităţile care ţin de noul hardware îmbunătăţit, precum camera foto performantă sau noul procesor Kirin 980 cu procesor neural dual, nu se transferă pe modelele mai vechi.

Lista telefoanelor care primesc EMUI 9.0 pe 11 noiembrie:

  • Huawei P20
  • Huawei P20 Pro
  • Huawei Mate 10
  • Huawei Mate 10 Pro
  • Huawei Mate 10 Porsche Design
  • Huawei Mate RS Porsche Design
  • Honor 10
  • Honor V10
  • Honor Play

Nu avem încă veşti despre o lansare internaţională a lui EMUI 9.0, însă Huawei obişnuieşte să lanseze destul de repede update-urile la nivel mondial. Cert este că faţă de lansarea lui EMUI 8.0 de anul trecut, compania s-a mişcat mult mai repede, primul telefon cu EMUI 9.0, Mate 20 Pro fiind lansat abia pe 1 noiembrie, cu mai puţin de două săptămâni înainte de data la care modelele mai vechi primesc acelaşi software.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult