Huawei ar putea pregăti un nou smartphone Nexus în 2016

14.12.2015
Huawei ar putea pregăti un nou smartphone Nexus în 2016

Google obişnuieşte să colaboreze pe termen lung cu anumiţi parteneri care produc dispozitivele Nexus. ASUS, Samsung, HTC şi LG au realizat de-a lungul timpului mai multe modele de smartphone-uri şi tablete sub brandul Google, iar Huawei pare să fie următoarea companie care se va întoarce cu un nou dispozitiv. După modelul de succes Nexus 6P de anul acesta, Huawei pare să fie pe cale de a lansa un nou smartphone Nexus în 2016, probabil un succesor pentru phablet-ul actual.

Analistul chinez Pan Jituang susţine că Google deja este în discuţii cu Huawei pentru a realiza un nou smartphone high-end din gama Nexus şi că acesta va fi bazat pe noul chipset Snapdragon 820 de la Qualcomm. Huawei se alătură astfel altor companii care vor folosi cipurile Qualcomm precum Samsung, Sony, LG şi Motorola. Deşi noul procesor proprietar al companiei, HiSilion Kirin 950, pare să fie destul de puternic pentru a depăşi Snapdragon 810, Google doreşte să integreze un chipset Snapdragon în următorul său flagship.

Faptul că Google preferă procesoarele Qualcomm nu este o surpriză. Cele mai recente smartphone-uri ale sale au integrat astfel de chipset-uri. Nexus 4, 5, 5X, 6 şi 6P sunt bazate pe diverse generaţii ale seriei Snapdragon. Cele mai recente modele, LG Nexus 5X şi Huawei Nexus 6P folosesc Snapdragon 808, respectiv 810, chipset-uri regăsite în majoritatea telefoanelor de top ale anului 2015. Având în vedere că Snapdragon 820 se pregăteşte pentru a domina piaţa în 2016, utilizarea sa în urmaşul lui Nexus 6P ar fi un pas logic.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult