Huawei are acum alternativă la YouTube: serviciul Dailymotion în EMUI

28.05.2020
Huawei are acum alternativă la YouTube: serviciul Dailymotion în EMUI

Se pare că în căutarea unei alternative la YouTube, Huawei a ales să facă un parteneriat cu DailyMotion. Lipsa serviciilor Google a reprezentat o lovitură grea pentru companie. În timp ce telefoanele sale sunt foarte capabile din punct de vedere hardware, acestea au încă lipsuri pe partea software.  Astfel, utilizatorii vor avea acces la conținut nativ de pe această platformă prin intermediul serviciului Huawei Video.

De ce a ales Huawei Dailymotion

Platforma Dailymotion există de aproape la fel de mult timp precum YouTube. Ambele companii au fost fondate în 2005, însă doar una s-a bucurat de succes la nivel mondial. În timp ce YouTube a fost cumpărat la scurt timp după lansare de Google, DailyMotion a ajuns în portofoliul Vivendi. Aceasta a rămas doar o platformă europeană „secundară”, folosită de câteva instituții media și câțiva creatori de conținut. De altfel, pe DailyMotion există ceva mai multă piraterie decât pe YouTube. Poți uneori găsi episoade din seriale sau filme întregi pe platformă, întrucât sistemul de protecție a drepturilor de autor nu pare la fel de eficient precum cel Google.

Motivul pentru care Huawei a ales însă Dailymotion și nu o altă platformă video este însă simplu. Dailymotion este cea de-a doua platformă video din lumea vestică și cea mai mare din Europa. Întrucât Huawei nu activează în Statele Unite pe piața de smartphone-uri, sunt șanse mari ca utilizatorii din Europa să găsească conținut relevant pe Dailymotion.

Cum va funcționa integrarea Dailymotion în EMUI 10.1

Aplicația Huawei Video, care oferă acces la un serviciu de distribuție digital folosit în principal în China, va integra acum și Dailymotion. Astfel, utilizatorii vor putea descoperi sau căuta conținut de pe această platformă direct în aplicația Video de pe telefoanele Huawei. De altfel, Dailymtion se laudă și cu posibilitatea de a găzdui creatori conținut care își pot monetiza clipurile de pe platformă.

huawei dailymotion

Practic, Dailymotion este o alternativă completă la YouTube, oferind multe dintre funcțiile serviciului american. Ba chiar include și conținut exclusiv de la publicații internaționale precum BBC, Vice, Bloomberg și altele. Platforma oferă inclusiv posibilitatea de a face livestream-uri, ceva ce devine din ce în ce mai popular și pe YouTube între creatorii de conținut.

Cât de mult va ajuta acest parteneriat Huawei

Este de lăudat faptul că Huawei încearcă să ofere utilizatorilor alternative la tot felul de aplicații și servicii americane. Totuși efectul nu va fi probabil cel dorit. YouTube nu este doar un simplu serviciu care găzduiește clipuri la întâmplare. Platforma de la Google este populară în special datorită creatorilor de conținut care aleg să își publice clipurile acolo.

Fără o bază de creatori puternică și cu o infrastructură la fel de robustă precum cea de la YouTube, va fi greu pentru oricare altă companie să concureze în acest spațiu. Da, Dailymotion este cel de-al doilea serviciu de streaming video după YouTube, dar distanța dintre ele este imensă. Dailymotion are 300 de milioane de utilizatori activi lunar, în timp ce YouTube servește 2 miliarde de utilizatori.

Dailymotion pare momentan doar încă un item pe o listă de servicii pe care Huawei le oferă pentru a susține paritate în funcții cu dispozitivele Android cu servicii Google. Acum că există hărțile Here WeGo ca alternativă la Google Maps și servicii precum Deezer ca alternativă la YouTube Music sau Spotify, cel puțin pe hârtie, Huawei poate să spună că nu este cu mult în urmă.

Totuși, YouTube este accesibil și pe dispozitivele Huawei din browser. Cei care urmăresc anumiți creatori de conținut nu sunt complet privați de acces la această platformă. De altfel, există aplicații alternative care pot fi instalate din diverse surse de pe internet care oferă o parte din funcționalitatea aplicației native.

(via Phone Arena)

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult