Cu 4 milioane telefoane Ascend P4 vândute până acum şi următorul top de gamă Ascend P7 deja lansat, Huawei trece printr-o perioadă extrem de favorabilă. Oficial, compania este acum al treilea mare producător smartphone din lume.
Potrivit raportului furnizat de Strategy Analytics, între anii 2013-2014 Apple şi Samsung au pierdut semnificativ din cota deţinută în piaţa smartphone, principalii beneficiari fiind chinezii de la Huawei şi Lenovo. Astfel, Huawei a reuşit să livreze în intervalul Q1-2014 13.4 milioane unităţi, faţă de 10.6 milioane unităţi în aceeaşi perioadă a anului trecut. Lenovo a pierdut la mustaţă locul trei, cu 13.3 milioane unităţi livrate în Q1-2014, însă comparat cu volumul de 8.4 milioane unităţi raportate anul trecut creşterea anuală este chiar mai mare.
Încă ferm ancorat în vârful piramidei, Samsung a pierdut 1.2% din cota de piaţă avută anul trecut iar Apple 2.2%, cei doi giganţi ajungând să conteze pentru 31.2% (Samsung) şi 15.3% (Apple) dintre telefoanele inteligente vândute la nivel global.
Privind în ansamblu întreaga piaţă de telefoane mobile, Nokia rămâne ocupantul locului doi în ciuda scăderii abrupte, urmat la mică distanţă de Apple.
Însă clasamentul ar putea suferi noi modificări în viitorul nu prea îndepărtat, achiziţia Motorola de către gigantul Lenovo şi încheierea tratativelor ce au urmat achiziţiei Nokia de către gigantul Microsoft fiind de natură să modifice echilibrul actual.