Huawei este cel mai mare producător de telefoane din lume, două luni la rând

30.06.2020
Huawei este cel mai mare producător de telefoane din lume, două luni la rând

În luna aprilie, Huawei a devenit pentru prima dată compania cu cele mai mari vânzări de smartphone-uri din lume. Samsung a fost liderul acestei piețe în ultimii 10 ani, însă pandemia de COVID-19 pare să continue să îi afecteze vânzările. Întrucât China a revenit la normal mai repede în ultimele câteva luni, Huawei a reușit să își păstreze avansul în vânzări și în luna mai, dar Samsung a reușit să câștige teren în aceeași perioadă. Cel mai probabil însă, înainte de sfârșitul anului, Huawei va coborî înapoi pe locul al doilea.

Vânzările Huawei încă sunt mai mari decât cele Samsung și Apple

Conform unui nou raport Counterpoint Research, vânzările de smartphone la nivel global au început să își revină în luna mai. Chiar dacă nu suntem la același nivel precum anul trecut, începe să apară din nou concurență reală. Huawei este din nou lider de piață, compania chineză fiind responsabilă pentru 19,7% din totalul dispozitivelor vândute la nivel mondial. Samsung a recuperat însă teren, probabil datorită noilor modele Galaxy A, acaparând acum 19,6% din piață. Următoarele câteva locuri sunt ocupate de cele mai proeminente companii din industrie.

Apple se menține pe poziția a treia cu 13% din totalul smartphone-urilor vândute în luna mai, fiind urmat de Oppo, Xiaomi și Vivo, toate cu 8%. Se pare că în curând vom vedea o luptă pentru locul al patrulea mondial. Dintre cele trei companii care țintesc spre acest loc în clasament, probabil că Vivo este în dezavantaj, întrucât nu are o prezență mondială.

Restul companiilor s-au luptat pentru restul de 23% din piață. Aici intră toate brandurile cunoscute precum LG, Sony, Nokia, OnePlus, dar și cele mai mici.

huawei samsung vanzari

Producătorul chinez va avea probleme în 2020 în afara Chinei

Huawei continuă să vândă telefoane fără servicii Google. Compania investește mult în dezvoltarea alternativei Huawei Mobile Services. Compania s-a aliat cu dailymotion pentru alternativă la YouTube, cu TomTom pentru hărți și încearcă să atragă dezvoltatori către AppGallery pentru a suplini lipsa Play Store. Totuși va dura ceva timp până când dispozitivele sale vor avea acces nativ la un număr comparabil de aplicații și servicii precum modelele cu servicii complete de la Google.

Acest lucru va afecta cel mai probabil vânzările de smartphone ale companiei în următorii câțiva ani în afara Chinei, în cazul în care SUA și China nu vor cădea la un acord referitor la restricțiile Huawei.

sursa: Gizchina

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult