Seria Nova de la Huawei a devenit în fiecare an mai importantă pentru companie. De la o serie de dispozitive mid-range, aceasta a ajuns una echipată cu hardware high-end, oferită la un preț mai mic decât seriile flagship ale producătorului. Asta pentru că face mici compromisuri pentru a atinge acel preț mai accesibil, fără să compromită obligatoriu și performanța. Nova 8 și Nova 8 Pro tocmai au fost anunțate oficial în China și vin cu procesoare puternice și camere de rezoluție înaltă.
Modelul Nova 8 este un telefon cu ecran OLED curbat la margini cu diagonală de 6,57 și refresh rate la 90 Hz. Acesta beneficiază de o cameră foto frontală de 32 megapixeli, integrată într-un mic orificiu în partea centrală. Desigur, în partea de jos a ecranului avem și un senzor de amprentă. Construcția telefonului este de calitate înaltă, folosind sticlă și metal, alături de componente performante.
Vorbim despre chipset-ul Kirin 985, un model lansat anul trecut, care a reprezentat jumătate de pas între 980-ul din 2018 și Kirin 990 din 2019. Acesta beneficiază de 8 GB memorie RAM și stocare de 128 sau 256 GB. Camera principală are rezoluție de 64 megapixeli, în timp ce alte trei camere sunt amplasate în modulul oval, mai jos: ultra-wide de 8 megapixeli, macro de 2 megapixeli și încă o cameră de profunzime de 2 megapixeli.
Nova 8 vine cu Android 10 și interfața EMUI 11, cu un acumulator de 3.800 mAh și încărcare rapidă la 66W. Prețul pornește de la 3.299 yuan (415 eur) pentru varianta 8+128 GB și ajunge la 3.699 yuan pentru 8+256 GB (465 eur).
Modelul Nova 8 Pro nu este foarte diferit în termeni de design, însă un ecran îmbunătățit. Vorbim despre un panel OLED curbat mai mare, de 6,72” cu refresh rate la 120 Hz. Ambele oferă însă rezoluție Full HD+. Cel de pe modelul Nova 8 Pro afișează culori pe 10 biți, însă. Camera ultra-wide de 32 megapixeli frontală este alăturată uneia de 16 megapixeli wide, într-un decupaj în formă de pastilă, care se află în colțul stânga-sus. Și acest model are un senzor de amprentă în ecran.
Configurațiile hardware sunt identice, cu Kirin 985, 8 GB RAM și 128 sau 256 GB stocare. Bateria este puțin mai mare, la 4.000 mAh, tot cu încărcare la 66W. Camera foto este în schimb identică. Pentru aceste variante, clienții din china vor trebui să plătească 3.999 yuan (500 eur), respectiv 4.399 yuan (550 eur). Toate dispozitivele Huawei Nova 8 vor putea fi comandate începând cu data de 30 decembrie.
Momentan aceste dispozitive nu au fost confirmate pentru lansare în afara Chinei, însă ar putea ajunge și în Europa, chiar dacă există șansa ca Huawei să folosească alte nume pentru aceste telefoane pe alte piețe.
sursa: GSM Arena