Cam toate detaliile despre noul flagship Mate 20 Pro au fost scăpate pe internet până acum, iar noul telefon pare să fie cel mai ambiţios model de la Huawei de până acum, introducând multe tehnologii noi, pe care modelele din trecut nu le aveau. Compania chineză nu pare să fie prea îngrijorată de aceste leak-uri, ba chiar oferă din când în când informaţii despre telefon şi pe căi oficiale, deci nu ne surprinde că acesta a fost de curând văzut în libertate.
Luna trecută, mai multe dispozitive Pixel 3 şi Pixel 3 XL au fost văzute în libertate, iar acum Mate 20 Pro pare să „copieze” această strategie, fiind depistat în mâna unui utilizator chiar într-un metrou. Telefonul pare să se alinieze la descrierile pe care le-am primit în cele mai recente leak-uri, design-ul său cu sticlă pe ambele părţi şi o cameră foto cu trei senzori încadraţi într-un pătrat cu colţuri rotunjite fiind din nou confirmat.
Telefonul pare să fie chiar în versiunea de culoare „Twilight”, realizat din nuanţe de albastru şi mov, similar cu ceea ce am văzut în primăvară pe modelele P20 şi P20 Pro. Este evident astfel şi faptul că nu vine echipat cu un senzor de amprentă pe partea din spate, zvonurile afirmând că acesta a fost integrat în display, în timp ce dimensiunile sale par a fi considerabile.
Fiind o fotografie publicată pe site-ul Slash Leaks, aceasta ar putea avea o sursă sigură, site-ul oferind în trecut imagini cu dispozitive înainte de lansare care s-au dovedit a fi reale, însă asemeni oricărei informaţii încă neconfirmate, s-ar putea dovedi a fi doar o farsă. Până pe 16 octombrie vom mai primi cu siguranţă informaţii neoficiale despre noul flagship Huawei, aşa că aceasta cu siguranţă nu este ultima imagine cu telefonul pe care o vom vedea înainte de lansare.
Huawei Mate 20 Pro este aşteptat cu procesor Kirin 980 fabricat pe arhitectură pe 7nm, 6 sau 8 GB memorie RAM, cameră Leica îmbunătăţită, încărcare wireless, sistem avansat de recunoaştere facială şi multe alte capabilităţi software care folosesc noul procesor neuronal îmbunătăţit.