Huawei Mate 30 Pro 5G are cea mai bună cameră de pe smartphone-uri, conform DxOMark

18.12.2019
Huawei Mate 30 Pro 5G are cea mai bună cameră de pe smartphone-uri, conform DxOMark

Huawei Mate 30 Pro fusese deja desemnat de DxOMark drept telefonul cu „cea mai bună cameră foto din lume”, încă de la lansare, însă odată cu lansarea lui Xiaomi Mi Note 10 Pro (sau Mi CC9 Pro Premium Edition), acesta fusese egalat. Compania pare să fi oferit celor de la DxOMark spre testare şi noua variantă a telefonului Mate 30 Pro, echipat cu chipset Kirin 990 cu modem 5G, iar rezultatul a fost surprinzător: acesta a câştigat două puncte în plus şi este acum liderul clasamentului.

În teorie, cele două telefoane, Mate 30 Pro şi Mate 30 Pro 5G folosesc acelaşi hardware, deci nu ar trebui să existe diferenţe între ele. Ei bine, DxOMark a creat un precedent în vara acestui an, după ce a poziţionat modelul Samsung Galaxy S10 5G în topul clasamentului, acesta primind câteva puncte în plus faţă de modelul S10+, testat cu câteva luni înainte. La momentul respectiv, prezenţa senzorilor 3D TOF au fost consideraţi de ajuns pentru a îmbunătăţi scorul camerelor la anumite capitole.

Se pare însă că motivul pentru care şi modelul Samsung 5G, cât şi modelul Huawei Mate 30 Pro 5G primesc scoruri mai mari sunt optimizările software. De la lansarea lui Mate 30 Pro de la finalul lunii septembrie şi până în prezent, Huawei a dezvoltat mai multe actualizări software, unele dintre ele oferind îmbunătăţiri la capitolul foto. Astfel, testarea a doua a lui Mate 30 Pro a adus un scor mai mare total.

Îmbunătăţirile par să fie atât la capitolul foto, cât şi la video. Cu software-ul updatat, Huawei Mate 30 Pro 5G oferă acum detalii mai bune în fotografii, focalizare mai stabilă şi reducere a zgomotului pe camera cu zoom 3x. Nu în ultimul rând, fotografiile pe timp de noapte sunt puţin mai bune, iar modul portret are o plajă dinamică mai largă. Pe video, reproducerea culorilor, focalizarea detaliile şi nivelul de zgomot au fost toate îmbunătăţite.

Scorul final creşte astfel de la 121 puncte (scor agregat din 132 pentru componenta foto şi 100 pentru video) la 123 puncte. Fiecare categorie a primit câte două puncte în plus: 134 pentru componenta foto şi 102 pentru video. Aceste scoruri folosesc algoritmii DxOMark pentru a calcula ponderile tuturor categoriilor care sunt notate.

Desigur, cei de la DxOMark nu vor testa întotdeauna din nou telefoane care au primit update-uri de software care îmbunătăţesc calitatea video. În cazul modelelor cu 5G de la Galaxy S10 şi Mate 30 Pro, acestea au fost testate la câteva luni de la lansarea originală, folosind software-ul nou.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult