Compania Huawei a dat dovadă în ultimele câteva luni că poate să navigheze în jurul tuturor problemelor pe care le întâmpină. TSMC a confirmat ceea ce cu toții știam deja, că nu va mai produce cipurile HiSilicon Kirin compania chineză, însă asta nu înseamnă că nu vor mai fi produse telefoane Huawei. Se pare că există deja în plan utilizarea unor alternative de la parteneri precum MediaTek și Qualcomm. Următoarele generații de dispozitive Huawei Mate 40 și 50 ar putea fi realizate folosind procesoare Dimensity și Snapdragon.
Conform Teme, un așa-zis „leaker”, Huawei ar putea să nu dețină destule stocuri pentru a echipat toate modelele Mate 40 cu procesoare Kirin. Compania a comandat de la TSMC noul model Kirin 1020, bazat pe noua arhitectură de 5nm, dar în septembrie, cât aceste comenzi vor fi livrate, vor fi doar 8 milioane de unități disponibile în stocurile producătorului. În general, seria Huawei Mate vinde în jur de 10 milioane de unități.
There are reportedly only 8 million processors there and Mate’s sales are often over 10 million units.
— Teme (特米)? (@RODENT950) July 17, 2020
Astfel, Huawei ar putea apela la MediaTek. Modelele cu procesoare Kirin ar putea fi păstrate pentru piața sa principală, China, unde Huawei este lider de piață. Restul de unități, vândute în afara țării, ar putea fi echipate cu procesoarele companiei taiwaneze. De altfel, Huawei are deja un parteneriat cu MediaTek, iar procesoarele sale din seria Dimensity au demonstrat că sunt destul de puternice și eficiente. Poate până la lansarea Mate 40, compania va aduce un nou model mai puternic pe piață, care să fie măcar comparabil dacă nu chiar la fel de puternic precum noul chipset Kirin.
Dar parteneriatul cu MediaTek este doar o parte a soluției. Qualcomm, producătorul american de cipuri, a primit încă de anul trecut o licență de la autoritățile americane de a colabora cu Huawei. Este însă posibil ca din cauza noilor restricții, compania să fie nevoită să aplice pentru o nouă licență. Astfel, ar putea livra cipuri abia din 2021 către Huawei sub noul regulament. Se zvonește că abia seria Huawei P 50 ar putea fi echipată cu un chipset Snapdragon de la Qualcomm. De altfel, acesta ar putea fi chiar noul Snapdragon 875. Acesta ar putea fi anunțat în această toamnă, iar lansarea primelor telefoane echipate cu acesta ar trebui să aibă loc la începutul anului viitor.
sursa: Phone Arena