Huawei a anunțat modelul P Smart S, o nouă versiune a unuia dintre cele mai de succes serii ale companiei din ultimii ani. Acesta vine cu un sistem de cameră cu trei senzori, un procesor destul de puternic și un ecran OLED la un preț accesibi. De altfel, acesta vine și cu alte avantaje pe care alte modele, chiar și de la Huawei, nu le au. Desigur, vorbim despre un telefon Huawei lansat după includerea companiei pe Entity List, deci fără servicii Google.
Noul Huawei P Smart S ar putea fi modelul de telefon ieftin care țintește către piața mid-range la un preț mult mai bun. Acesta aduce multe dintre caracteristicile telefoanelor de peste 300 sau 400 de euro într-o zonă de preț mult mai accesibilă pentru publicul larg. În primul rând, avem de a face cu un ecran de 6,3” cu rezoluție Full HD+ și panel OLED. Fiind vorba despre această tehnologie, senzorul de amprentă este integrat sub display. În trecut vedeam asta doar pe telefoanele de top, sau modele mid-range premium, mai scumpe.
Configurația lui P Smart S include un chipset Kirin 710F, un model mid-range destul de recent, care beneficiază de 4 GB memorie RAM și 128 GB stocare internă. Huawei folosește și pe acest model standardul Nano Memory pentru carduri de memorie, în defavoarea unui microSD standard. Telefonul este alimentat de un acumulator de 4.000 mAh cu încărcare la 10W și este livrat cu un cablu USB-C.
Acest detaliu este important, întrucât alte modele de buget de la Huawei, chiar și din 2020, vin cu mufă micro-USB. Din fericire pentru mulți utilizatori, acest model beneficiază și de un jack de 3,5 mm pentru căști, are WiFi 5, Bluetooth 5 și un modul NFC.
Sistemul de camere este construit folosind trei senzori cu lentile diferite. Cel principal oferă rezoluție de 48 megapixeli, cel ultra-wide 8 megapixeli și senzorul de adâncime are rezoluție de 2 megapixeli. Camera frontală, integrată în ecran sub forma unui decupaj subtil în partea centrală are rezoluție de 16 megapixeli.
Întrucât conflictele dintre SUA și Huawei încă nu s-au liniștit, modelul P Smart S, asemeni altor telefoane ale companiei, este livrat fără Google Mobile Services. Sistemul de operare este Android 10, însă accesul la aplicațiile și serviciile Google nu este permis. Astfel, Huawei livrează alternativa Huawei Mobile Services cu magazinul AppGallery la baza acestora. Interfața EMUI 10.1 este desigur „la datorie”, cu meniurile și pictogramele specifice Huawei.
Selecția de aplicații este în creștere, dar multe dintre aplicațiile și serviciile populare nu sunt listate acolo. Ele necesită descărcarea din diverse surse alternative de pe internet. Unii producători oferă aplicațiile în format APK pe site-urile oficiale, în timp ce alții le publică pe alte magazine alternative. În rest însă, experiența software ar trebui să fie similară cu cea de pe modele de top, precum Huawei P40 Pro, de exemplu.
Modelul P Smart S de la Huawei a fost lansat în urmă cu câteva luni bune în China sub numele Enjoy 10s. Acesta era un model de buget impresionant pentru prețul cerut. Tranziția acestui model spre Europa, cu un alt nume, nu a schimbat prea multe în această privință.
Huawei P Smart S se lansează mai întâi în Italia la prețul de 259 de euro. Acesta este disponibil într-o singură configurație hardware și cu două opțiuni de culoare: Breathing Crystal și Midnight Black. Este posibil ca în viitorul foarte apropiat să vedem acest model și în magazinele din România.
(Huawei Italia via GSM Arena)