Huawei P20 Pro este bine construit, însă nu rezistă la toate testele de anduranţă [VIDEO]

Huawei P20 Pro este bine construit, însă nu rezistă la toate testele de anduranţă [VIDEO]

După scandalul iPhone 6, care se putea fi îndoit foarte uşor, companiile au început să dedice mai multă atenţie construcţiei smartphone-urilor, integrând materiale mai rezistente. Astfel, în teorie, telefoanele din prezent ar trebui să reziste mai bine atât la utilizarea de zi cu zi, cât şi la eventuale accidente. Huawei P20 Pro a trecut printr-un test de anduranţă destul de „brutal”, dar nu a ieşit însă nevătămat. Din fericire, aceste teste sunt destul de extreme, telefoanele nefiind supuse la astfel de abuzuri în mod obişnuit.

Cel mai nou test de pe canalul de YouTube JerryRigEverything este dedicat noului flagship de la Huawei, construcţia din sticlă a dispozitivului fiind puţin îngirjorătoare la prima vedere. Se pare însă că producătorul chinez a avut grijă să ofere o protecţie de ecran din fabrică, întrucât sticla de sub acesta poate fi zgâriată la fel de uşor precum cea de pe oricare alt model de telefon de pe piaţă. Ce nu oferă Huawei însă este sticlă Gorilla de la Corning, standardul pentru modelele de top, iar acest lucru se vede mai târziu.

Rama din metal de pe margini pare să poată rezista la zgârieturi normale şi impactul cu solul, în timp ce majoritatea elementelor de pe spate sunt protejate cu sticlă care nu se zgârie uşor, lentilele camerelor şi blitz-urile fiind bine ascunse. Fiind echipat cu un ecran OLED, acesta nu este rezistent la temperaturi ridicate, arderea sa lăsând un semn permanent.

În cele din urmă testul de îndoire a dezvăluit o problemă cu sticla folosită. Aceasta s-a spart în locurile în care au fost aplicate zgârieturi, ceva ce nu se întâmplă în general pe dispozitive protejate cu Gorilla Glass. Acest lucru înseamnă că dacă nu vreţi să vă treziţi cu un ecran spart din cauză că v-aţi aşezat pe telefon din greşeală, ar fi o idee bună să păstraţi folia de protecţie pe ecran şi să o înlocuiţi la nevoie, în cazul în care aceasta se zgârie prea mult. Din fericire, telefonul nu se îndoaie iremediabil, iar funcţionalitatea ecranului şi a suprafeţei tactile nu este afectată de ecranul crăpat.

În timp ce P20 Pro rămâne unul dintre cele mai performante dispozitive de pe piaţă, în special la capitolul captură foto, Huawei mai are puţin de lucrat la construcţia modelelor sale de top pentru a ajunge din urmă ceilalţi doi producători din top 3.

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult