Flagship-urile Huawei au fost în ultimii ani adevărate campioane ale autonomiei în gama high-end, iar P30 Pro continuă această tradiţie. Desigur, trebuie să luăm în calcul faptul că o mare parte din anduranţă se datorează unor factori software. Huawei vorbeşte despre altoritmii AI care optimizează consumul de resurse în fundal, fără ca utilizatorul să facă nimic. În realitate, acest lucru înseamnă că software-ul mai închide din aplicaţiile din fundal, pentru a nu mai folosi cicluri de procesare. În practică, acest lucru înseamnă că anumite aplicaţii sunt închise fără drept de apel, chiar dacă uneori ai dori să le laşi în fundal. Aici intră şi anumite aplicaţii de chat sau reţele de socializare, consecinţa fiind pierderea anumitor notficări, sau primirea lor cu întârziere. Există setări care pot fi realizate pentru a opri acest comportament pentru fiecare aplicaţie în parte, însă majoritatea utilizatorilor probabil că nu le vor accesa.
Apoi avem de a face cu optimizarea hardware-software, ceva ce puţine companii din industrie pot face. Doar Huawei, Apple şi Samsung îşi produc propriile procesoare, cât şi software-ul care le foloseşte, deci consumul de baterie este mai eficient. Desigur, Huawei şi Samsung sunt limitaţi de baza Android pe care sunt aplicate EMUI şi One UI, însă în general toate cele trei companii fac o treabă bună la acest capitol.
Ultimele avantaje ale Huawei sunt legate de hardware, însă. Avem de a face cu un acumulator mare, de 4.200 mAh, echipat cu un sistem de încărcare rapidă la 40W, care asigură o încărcare completă în mai puţin de o oră. Apoi avem încărcare wireless rapidă la 15W, la fel de rapidă precum Galaxy S10 pe cablu, de exemplu. Având în vedere că P30 Pro rămâne cu aproximativ 50-60% după o zi de utilizare obişnuită, acesta permite 2 zile de utilizare la o singură încărcare, cu posibilitatea de a aduce bateria înapoi la 100% în doar câteva zeci de minute.
Desigur, funcţia de încărcare wireless în sens invers încă există, însă este utilă doar pentru încărcarea de accesorii, întrucât este prea lentă pentru a încărca alte telefoane, de exemplu. O pereche de AirPods cu încărcare wireless sau o pereche de Galaxy Buds ar putea fi un companion bun pentru Huawei P30 Pro. Din păcate, căştile Huawei Free Buds 2 Pro cu încărcare wireless nu sunt disponibile în magazinele din România.
Software-ul Huawei a stagnat în ultimii doi ani. Acesta a trecut la cele mai recente versiuni de Android, însă nu a mai primit prea multe modificări la nivel de interfaţă sau funcţionalitate. Adevărul este că EMUI a ajuns la maturitate cu versiunea a noua, însă în continuare, compania nu face mai nimic pentru a-i convinge pe cei care nu o preferă să treacă la un dispozitiv Huawei.
EMUI 9.1 continuă să fie un skin de Android care împrumută multe elemente de design de la iOS-ul de la Apple, iar acest lucru este evident peste tot, de la decizia de a fi livrat din fabrică fără un sertar de aplicaţii, până la anumite scurtături şi chiar în cazul interfeţei anumitor aplicaţii. Cu siguranţă, Huawei îşi doreşte să convingă mai mulţi utilizatori de iOS să treacă pe Huawei mai rapid, însă există prea multe diferenţe, inconsistenţe şi funcţii care nu funcţionează la fel, pentru ca tranziţia să nu fie tocmai plăcută.
De asemenea, Huawei configurează din fabrică telefonul cu butoane de navigaţie, nu cu gesturile sale proprietare, dovadă că acestea nu sunt tocmai apreciate de către utilizatori. Prima întâlnire cu acestea pe Mate 20 Pro nu a fost tocmai pozitivă, deci probabil că păstrarea sistemului clasic cu butoanele back, home şi recent apps este recomandată până când va exista o soluţie mai bine implementată pentru gesturi. Poate că Huawei va adopta gesturile Google din Android Q pe EMUI 10 începând din această toamnă pentru a rezolva această problemă.
La capitolul bloatware, avem doar câteva aplicaţii pre-instalate: Amazon, Booking şi Facebook, care pot fi dezinstalate. Pe lângă aplicaţiile Google, Huawei oferă soluţii proprietare la majoritatea serviciilor, însă aici intervine preferinţa fiecăruia. Vrei să dai datele tale celor de la Google, sau celor de la Huawei folosind un Huawei ID? Probabil că niciuna dintre opţiuni nu este tocmai optimă, însă pentru a putea folosi telefonul va trebui să foloseşti cel puţin unul dintre aceste conturi. Fiind vorba despre un dispozitiv cu Android, un cont Google este obligatoriu, însă cel Huawei este opţional. Cel puţin momentan. Având în vedere cele mai recente veşti despre relaţiile Google-Huawei, este posibil ca următorul telefon al companiei să funcţioneze fără un cont Google.
Spuneam spre început că Huawei a ales să folosească un sistem audio nou. Acesta foloseşte vibraţii ale panoului OLED pentru a reda sunet în partea de sus a ecranului. Acest sistem are avantajul că poate să fie mai greu de auzit de către cei din jur, vibraţiile fiind transferate către ureche la atingere, însă calitatea audio nu este tocmai impresionantă. De asemenea, poziţionarea urechii trebuie să fie destul de precisă spre centrul ecranului în partea de sus pentru cea mai bună experienţă.
Apoi, redarea de muzică sau a sunetului din clipuri video sau din jocuri la un singur difuzor pe un dispozitiv premium este puţin dezamăgitoare. Dispozitivele de top din ultmii ani au folosit fie două difuzoare frontale (ca în cazul Pixel), fie un difuzor în partea de jos şi difuzorul pentru apeluri pentru redarea de sunet stereo. P30 Pro are doar un difuzor în partea de jos, care poate fi uşor acoperit în utilizare, mai ales când luăm în calcul faptul că partea de jos este complet plată. Calitatea audio este decentă, însă tinde spre înalte şi medii şi mai puţin spre frecvenţe joase.
La capitolul securitate, Huawei a implementat din nou un senzor de amprentă optic integrat în display, poziţionat în partea de jos a ecranului. Acesta îşi face treaba într-o manieră similară cu cel de pe Mate 20 Pro, însă în continuare este mai lent decât un senzor capacitiv „clasic” şi nu este la fel precis, fiind necesară repoziţionarea degetului de câteva ori pentru deblocare în anumite situaţii.
Deblocarea facială este însă funcţională, chiar dacă nu este foarte sigură, însă mai lentă decât pe Mate 20 Pro care beneficia de scanare 3D folosind lasere. De asemenea, în lumină slabă, aceasta poate să nu funcţioneze foarte bine, fiind limitată de performanţa camerei frontale.
Cel mai bun smartphone produs de Huawei până acum
Oferă peformanţă foarte bună pentru segmentul high-end
Are cea mai bună cameră de pe piaţă
Are încărcare foarte rapidă şi încărcare wireless în ambele sensuri
Display OLED performant
Cea mai bună autonomie pentru dispozitive de top
Difuzorul mono este slab în comparaţie cu oferta concurentă
Foloseşte carduri proprietare Nano Memory de maximum 256 GB
Senzorul de amprentă din display nu e foarte precis sau rapid
Fotografiile pe timp de zi fără îmbunătăţiri prin AI au o tentă gălbuie