Nu este tocmai clar ce se va întâmpla în primăvara anului viitor referitor la smartphone-urile Huawei. Zvonurile spun că va exista o serie P50, în ciuda faptului că producătorul chinez nu are momentan unde să fabrice cipuri Kirin și nici nu poate cumpăra cipuri cu 5G de la alți producători. Cu toate acestea, zvonurile spun că telefoanele Huawei P50 vor fi lansate la timp, cândva în primăvară și că sistemul de operare preinstalat de pe acestea va fi chiar noul Harmony OS 2.0.
Această veste nu ne miră, întrucât de ieri, Huawei oferă dezvoltatorilor software acces la beta-ul Harmony OS 2.0, care le permite să dezvolte aplicații pentru acest sistem de operare. Astfel, compania se asigură că la lansare va avea disponibil pe platforma sa măcar câteva dintre aplicațiile necesare pentru a oferi o experiență de utilizare bună.
Chiar dacă Hamony OS nu va fi bazat pe Android-ul de la Google, folosind un micro-kernel diferit, Harmony OS nu va fi atât de diferit față de acesta pentru a necesita foarte multă muncă de portare din partea dezvoltatorilor software. Cel mai probabil, cei care au deja aplicații în Huawei App Gallery pe Android vor putea lansa rapid și versiuni pentru Harmony OS, care să beneficieze de pe urma integrărilor cu Huawei Mobile Services.
Nu este însă clar dacă Harmony OS va fi preinstalat pe Huawei P50 și 50 Pro în toate regiunile, sau dacă vor fi disponibile doar în China. Totodată, s-ar putea să nu existe doar modele cu Harmony nicăieri, iar utilizatorii ar putea probabil alege între cele două sisteme de operare atunci când cumpără dispozitivul. De altfel, cele două serii de smartphone-uri compatibile cu Harmony OS 2.0 beta din prezent, P40 și Mate 30, pot oricând să revină la sistemul de operare Android cu EMUI 11.
Rămâne de văzut însă în ce formă va fi lansată seria Huawei P50. Zvonurile din ultimele luni sugerau că Huawei nu are stocuri foarte mari ale chipset-ului Kirin 9000, în timp ce modelele Mate 40 ar putea folosi o mare parte din acele stocuri. S-ar putea ca P50 să fie disponibil astfel într-o serie foarte limitată.
sursa: Android Authority