Huawei P60 Pro review: construcție impresionantă și camere de top. VIDEO

09.05.2023

Probabil că nu este niciun secret că P-ul din numele celebrei serii de smartphone-uri de la Huawei vinde de la „Photography”, aceasta fiind concentrată în special în jurul performanței de captură a imaginilor. Industria se mișcă foarte repede în domeniul fotografiei pe smartphone-uri, iar în cei doi ani care au trecut de la lansarea lui P50 Pro, s-au schimbat multe lucruri în industrie. Mulți producători au ales să meargă în direcția senzorilor de 1 inch și capturii 8K, iar noul P60 Pro nu vine cu niciuna dintre aceste caracteristici. Dacă reușește însă acest model să concureze în aceste situații cu cele mai noi flagship-uri foto ale momentului, vom afla în acest articol.

P60 Pro are un design „fluid” și un capac cu imprimeu impresionant pe partea din spate

Huawei a fost întotdeauna o companie care a pus un accent deosebit pe aspectul fizic și construcția telefoanelor sale, iar modelul P60 Pro continuă în acea direcție, cu un design complet nou. Modelul P60 Pro adoptă astfel un design curbat dus la extrem, care nu are doar marginile din laterale ale ecranului curbate spre marginea metalică, ci și părțile de sus și de jos. În timp ce design-ul „fluid”, să îi spunem, este plăcut la atingere și în utilizare, acesta face telefonul și foarte de ușor de scăpat.

Huawei P60 Pro bottom

Sigur, există un spate din sticlă cu o textură mată, foarte plăcută la atingere și care nu atrage deloc amprente, care oferă puțină aderență, dar nu este de ajuns. Ce ajută însă este husa din pachet, realizată din silicon transparent, care într-adevăr este mai aderentă decât materialele din care este construit telefonul. Totuși, să nu vă bazați pe ea pentru protecție la șocuri mecanice. Pentru protecție mai bună există opțiuni mai solide. Cu toate acestea, este păcat să acoperi design-ul unui telefon de acest gen cu o husă mare și groasă, mai ales când capacul versiunii de culoare albă, numită Rococo Pearl, este atât de special.

Huawei spune că imprimeul de pe spate este unic pentru fiecare telefon în parte și imită materiale naturale. Într-adevăr, nu am mai văzut un telefon cu un aspect precum cel al lui Huawei P60 Pro și sper ca și alți producători să ia notițe și să încerce să reproducă astfel de design-uri.

Huawei P60 Pro Back landscape

Singurul element prezent pe spatele telefonului este modulul de cameră, care, deși este foarte mare, nu iese atât de mult în relief așa cum vedem pe alte telefoane. Acesta este chiar plăcut, găzduind trei camere, dintre care una singură este clar pusă în centrul atenției. Este vorba despre camera principală, care se bucură de un spațiu generos alocat în centru. Huawei spune că acest design a fost ales pentru a semăna cu o cameră foto clasică, pe film. Mi se pare că aici s-a mers pe ideea de design înaintea funcției, întrucât cercul central pare că este exagerat de mare. Se vede clar că obiectivul în sine este mult mai mic și, cel mai probabil, ar fi putut fi integrat într-un modul mai compact, care ar fi dus la un modul de cameră mai subtil.

Huawei este unul dintre producătorii care încă nu renunță la accesoriile din pachet. Compania oferă alături de telefon, husă și o folie aplicată din fabrică pe ecran, dar și un încărcător rapid de 88W și cablu USB-A pentru acesta. Interesant este însă faptul că adaptorul de priză are două mufe USB, una de tip A, și una de tip C. Practic, poți pleca în vacanță cu un singur încărcător pentru toate dispozitivele, precum laptop-uri sau tablete. Încărcătorul Huawei promite încărcare rapidă prin USB Power Delivery pe dispozitivele conectate la port-ul Type-C, însă telefonul trebuie neapărat încărcat prin mufa Type-A pentru a beneficia de tehnologia SuperCharge.

Huawei P60 Pro charger

Ecranul este fără îndoială unul de nivel flagship

Huawei oferă de câțiva ani buni unele dintre cele mai performante ecrane din piață, iar cel integrat în P60 Pro este încă unul de acest gen. Deși nu este confirmat, știm că Huawei folosește ecrane OLED de la BOE, iar acest model beneficiază de tehnologia LTPO, cu refresh rate variabil până la 120 Hz. Diagonala mare de 6,67” asigură o experiență bună pentru captura foto, dar și pentru vizionarea de conținut. Acesta este unul dintre ecranele moderne cu dimming în 1440 trepte.

Huawei nu comunică intensitatea luminozității în niți, însă aceasta este clar peste 1000, întrucât ecranul este ușor lizibil chiar și în soare puternic. Așa cum ne-am obișnuit pe flagship-uri Huawei, rezoluția este una neobișnuită, de 2.700 pe 1.220 pixeli, de ajuns pentru un ecran de mobil de aceste dimensiuni. Singura critică pe care o am sunt marginile curbate, care pot sta în calea unei experiențe de vizualizare de calitate în anumite situații. Oricum te poziționezi cu un telefon curbat, reflexiile luminii sunt de cele mai multe ori preluate pe zona curbată. O versiune „plată” a lui P60 Pro ar fi fost cu siguranță apreciată de o parte dintre de fani.

Huawei P60 Pro front handheld apps

Huawei folosește însă o sticlă proprietară numită Kunlun Glass pentru protecția ecranului, comparabilă cu ceea ce primim de la Corning. Compania spune că rezistă la multe abuzuri, însă nu am îndrăznit să pun aceste declarații la încercare. Voi lăsa asta în responsabilitatea canalului JerryRigEverything. Ce pot spune însă este că senzorul de amprentă de sub această sticlă și de sub ecranul OLED este printre cele mai bune din piață. Acesta răspunde rapid la atingeri și nu am pățit să dea rateuri în utilizare.

Huawei P60 Pro folosește un procesor din 2022

Deși este un telefon lansat în primăvara lui 2023, Huawei P60 Pro nu este echipat cu cel mai nou chipset din piață. Compania este nevoită să apeleze la modelul de anul trecut, Snapdragon 8+ Gen 1 cu 4G, același care se regăsea și pe modelul Mate 50 Pro din toamnă. În consecință, performanța oferită este similară.

Huawei P60 Pro genshin

Vorbim desigur despre un cip performant în continuare, care nu va obosi în utilizare normală și care răspunde imediat la fiecare comandă. Huawei a decis însă să meargă mai degrabă în direcția unui design plăcut și subțire, ceea ce este incompatibil cu un sistem de răcire foarte performant. Astfel, în sarcini complexe care țin mai mult de câteva minute, performanța se degradează substanțial. Testul de stres din 3DMark spune că după aproximativ jumătate de oră, performanța scade până pe la 35%, ceva ce am întâlnit și pe „vărul” său, lansat recent, Honor Magic5 Pro. Clar, Huawei P60 Pro nu este un telefon pentru „gaming”.

Este important de menționat că, rezultatele din teste sunt obținute cu modul de performanță înaltă activat din meniul de setări. Implicit, Huawei limitează performanța cipului, probabil pentru a evita supraîncălzirea. Din fericire, acest mod nu trebuie activat de fiecare dată, setarea fiind păstrată și după restart. În concluzie, Huawei P60 Pro este în continuare un telefon cu performanță de flagship, dar care nu reușește să țină în frâu eficient căldura degajată de procesorul său. Atât timp cât nu vrei să joci Genshin Impact la setări maxime pe perioade lungi însă, acest model ar trebui să fie decent pentru majoritatea celorlalte jocuri sau aplicații.

Benchmarks

  • AnTuTu – 1.019.200
  • GeekBench 6 – Single-Core: 1.738 / Multi-Core: 4.254
  • 3DMark Wild Life Extreme – 2.779
  • 3DMark Wild Life Extreme Stress Test – Best loop: 2.724 / Lowest Loop: 938 / Stability: 34,4%
  • PCMark – 12.998

Autonomia este un punct forte al acestui model

Huawei este una dintre puținele companii care au investit în prelungirea autonomiei dispozitivelor sale nu doar prin integrarea de baterii din ce în ce mai mari, ci și prin software inteligent care să optimizeze consumul. Aceste cunoștințe, dezvoltate pe vremea procesoarelor Kirin au fost păstrate și adaptate și la procesoarele Qualcomm. P60 Pro întrucât reușește să ofere aproximativ 2 zile de utilizare normală cu procesorul Snapdragon 8+ Gen 1, chiar și dacă acesta este setat pe modul de performanță înaltă și cu rezoluția dinamică oprită.

Huawei P60 Pro charging

Încărcarea este destul de rapidă, la 88W, însă pentru a accesa puterea maximă oferită de încărcător, trebuie activat modul de încărcare Turbo din zona de notificări sau setările de baterie. Altfel, încărcarea este puțin mai lentă. Totuși, nu ne putem aștepta la încărcare în 15-20 minute, așa cum vedem la modelele concurente care au trecut deja de putere de 100W pentru încărcare. Rămâne însă sub o oră pentru încărcare de la 0 la 100%. P60 Pro include și încărcare wireless, însă la putea de 50W este accesibilă doar pe încărcătoarele Huawei proprietare. Pe cele Qi standard încărcarea este lentă. Desigur, există și încărcare în sens invers pentru căști și ceasuri.

Huawei livrează P60 Pro cu EMUI 13.1 și AppGallery

Pe lângă lipsa conectivității 5G, putem spune că software-ul a fost cea mai mare provocare în ultimii ani pentru Huawei. Compania a reușit însă să se țină pe poziții, lansând an de an noi versiuni software pentru dispozitivele sale. EMUI 13.1 folosește la bază Android și interfața proprietară Huawei, care în continuare este similară cu cea de pe iOS-ul de la Apple.

Huawei P60 Pro settings

Huawei a investit mult efort în ultima perioadă pentru a atrage dezvoltatorii de aplicații către magazinul AppGallery. A ajutat și faptul că acesta are aproape 600 de milioane de utilizatori activi lunar, ceea ce pune aplicațiile disponibile în fața multor utilizatori, lucru care a convins mulți dezvoltatori să creeze aplicații pentru această platformă. În prezent, majoritatea serviciilor românești sau disponibile oficial în România sunt disponibile pe App Gallery.

Compania obișnuia să ofere suport software pe termen lung pentru telefoanele sale chiar și înainte de blocajul autorităților SUA, așa că nu există prea multe motive de îngrijorare la acest capitol. Telefonul va primi cel puțin 2-3 actualizări de sistem, dacă nu mai multe.

Huawei P60 Pro appgallery

Am fost puțin surprins de sistemul audio, echipat cu difuzoare stereo de calitate foarte înaltă. Huawei are un profil audio acordat pentru a reduce intensitatea frecvențelor înalte, predominante în redarea de pe smartphone-uri, cu un nivel de bas mai înalt decât vedem la concurență. Din punct de vedere audio, Huawei P60 Pro este fără probleme comparabil cu alternativele de la Apple sau Samsung.

Camerele sunt excelente, dar necesită update-uri software

Huawei a fost liderul zonei de fotografie pe smartphone pentru mulți ani, dar recent, și alți producători au început să ajungă din urmă recordurile stabilite în trecut de modele precum Mate 50 Pro și P50 Pro, cele mai recente telefoane ale companiei care au ocupat locuri fruntașe în clasamentul DxOMark.

Huawei P60 Pro Back Camera detail

Noul sistem de camere de pe P60 Pro folosește un sistem cu trei senzori și trei obiective cu distanțe focale diferite. Avem un ultrawide de 13 megapixeli, un senzor principal de 48 megapixeli cu lentilă wide, stabilizare optică și diafragmă variabilă, dar și un zoom optic periscopic 3,5x, tot de 48 megapixeli, cu diafragmă foarte deschisă, f/2.1, care este, de asemenea, stabilizat optic. Toate acestea compun un sistem balansat, care promite performanță de top în toate condițiile. La fel ca pe Mate 50 Pro din toamnă, Huawei adoptă un sistem proprietar de procesare a imaginilor, numit XMAGE, branding-ul care a înlocuit Leica pe telefoanele sale.

Pe timp de zi, fiecare cameră în parte este excelentă, chiar dacă nu mi s-a părut că sunt obligatoriu cele mai bune din piață. Concurența este foarte mare acum, iar fiecare dintre telefoanele concurente reușește să exceleze la câte un capitol, Huawei pare, în comparație, că încearcă să ofere performanță înaltă pe toate camerele deodată.

Foto zi

La capitolul ultrawide am fost mulțumit în special de culorile vibrante și de acuratețea expunerii. Am observat că Huawei preferă să expună în principal pentru imagini cât mai luminoase și nu aplică prea mult HDR pentru a scoate în evidență detaliile din umbre. Ar putea fi și o limitare de interval dinamic, senzorul de 13 megapixeli fiind cel mai puțin sofisticat al acestui sistem de camere. Calitatea imaginilor este foarte bună, dar atunci când le pui pe un ecran mare se văd imediat diferențelele între fotografiile ultrawide și cele realizate cu celelalte două camerele, care reușesc să capteze mai multe detalii.

Limitele camerei ultrawide se văd însă pe modul nocturn, unde această cameră nu reușește să capteze nici detalii prea bune, nici să țină zgomotul de imagine la un nivel acceptabil. Rezoluția scăzută a acestei camere și lipsa stabilizării par a fi de vină pentru performanța sub așteptări în aceste condiții. Astfel, recomand ultrawide-ul fără rețineri pe timp de zi, dar nu și pe timp de noapte.

Camera principală este, la rândul său una dintre cele mai bune din piață și printre puținele care folosesc un senzor pe format Red Yellow Yellow Blue, față de cele cu pixel RGB standard. Astfel, poate capta mai multă lumină față de senzori de dimensiuni similare. Și că tot a venit vorba, senzorul este un Sony IMX888, cu dimensiune de doar 1/1.43”, mai mic decât cele de pe iPhone 14 Pro sau Galaxy S23 Ultra, și semnificativ mai mic decât cei de 1” de pe flagship-urile recente. Huawei justifică acest lucru spunând că un senzor mai mic este mai ușor de stabilizat și focalizează mult mai rapid, iar procesarea sa cu AI compensează la capitolul calitate.

Foto noapte

Trebuie să recunosc că nu am întâmpinat probleme în stabilizare atunci când vine vorba despre fotografie, și nici de focalizare. Totul a fost foarte bine pus la punct pe camera principală. Iar faptul că beneficiază de diafragmă variabilă asigură performanță mai bună în mai multe condiții de iluminare. Chiar dacă și această cameră pare să întunece cam mult zonele cu umbră, tind să cred că nu este o problemă de senzor, ci mai degrabă o alegere intenționată în modul de procesare a imaginilor. Huawei pare să prefere preferând un aspect cu contrast mai mare în cadre. Culorile sunt, din nou, excelente și tonul de culoare este similar între camere, ceva ce nu întâlnim atât de des, nici măcar în zona flagship.

În funcție de câtă lumină există în cadru, diafragma poate să se închidă sau să se deschidă pe modul auto. Astfel, ziua, în soare puternic, majoritatea fotografiilor vor fi captate cu diafragmă închisă la maximum, adică f/4, în timp ce pe timp de noapte, se deschide la f/1.8. Un avantaj al acestei camere este însă faptul că poți realiza fotografii portret fără modul dedicat, controlând diafragma manual. Astfel, ai un decupaj perfect și separare foarte bună a subiectului de fundal. Telefonul include și un mod portret artificial, la fel ca alte dispozitive, dar acesta nu este foarte bun, decupajul fiind de multe ori incorect.

Pe timp de noapte, camera principală nu mi se pare că este comparabilă cu ce putem găsi pe piață de la concurență. Imaginile au detalii foarte bune pe modul nocturn, dar culorile sunt, de multe ori complet greșite.  În unele imagini am observat tente de roșu sau verde pe întregul cadru și cred că aceste probleme s-ar putea datora faptului că este utilizat un senzor RYYB, în timp ce algoritmul modului nocturn este realizat pentru senzori RGB. Astfel, uneori acesta nu compensează pentru pixelii galbeni care îl înlocuiesc pe cel verde. Am realizat și fotografii care arată foarte bine, însă, fără tente de culoare. Sper că Huawei va rezolva aceste probleme de pe modul nocturn printr-un update de software.

Huawei P60 Pro Back Camera

Si zoom-ul 3.5x este unul dintre cele mai bune din piață, comparabil cu ceea ce am văzut recent pe Honor Magic5 Pro. Acesta oferă aceleași culori foarte vibrante și captează detalii în fiecare cadru, dar, din păcate, nu este folosit deloc pe timp de noapte. Există și un mod de zoom 10x hibrid, care păstrează mai multe detalii decât modul similar de la Honor. Aș putea spune că este chiar utilizabil pe timp de zi, însă, pe timp de noapte pierde prea multe detalii și apare zgomotul de imagine pronunțat.

În concluzie, pentru fotografii, Huawei P60 Pro are unul dintre cele mai consistente sisteme de cameră pe timp de zi și cu ceva probleme pe timp de noapte, care pot fi rezolvate din software. Diafragma variabilă este un avantaj de care nu beneficiază decât foarte puține dispozitive în prezent și care poate produce rezultate foarte bune atât pe modul auto, cât și manual. Spre diferență de telefoanele care au diafragma permanent deschisă la maximum, care nu pot face fotografii de aproape fără ca părți ale subiectului să fie defocalizate, pe P60 Pro poți închide diafragma pentru o profunzime de câmp mai mică.

Diafragma variabilă

P60 Pro are și un mod macro, care funcționează pe toate camerele, inclusiv pe camera cu zoom, care permite realizarea unora dintre cele mai bune fotografii macro de pe un smartphone. Fiind vorba despre camere cu senzori performanți, poți realiza fotografii macro și în lumină mai slabă. Totuși, tot în lumină naturală ies cele mai bune rezultate, precum imaginile cu flori pe care le-am captat pe perioada de test.

La capitolul filmare însă, Huawei mai are de recuperat teren. Telefoanele cu senzori mai mari reușesc pur și simplu să creeze imagini în mișcare mai bune. Pe de-o parte, acelea captează mai multe detalii, iar zgomotul de imagine este mai mic. Pe de altă parte, nici codecul folosit de Huawei nu este foarte performant, cu bitrate de aproximativ 40 Mbps în 4K. Stabilizarea este OK pe timp de zi, dar noaptea nu este destul de performantă pentru a elimina vibrațiile complet.

Macro

Apreciez că poți trece de la o cameră la alta în timpul filmării, dar controlul zoom-ului este slab oferind doar posibilitatea de a crește sau scădea nivelul de zoom, fără opțiunea de a alege camera cu care vrei să filmezi. Nu aș recomanda acest telefon pentru cei care caută un telefon cu care să realizeze filmări, în special pentru publicat pe YouTube, dar rezultatele pentru filmări mai „casual” sunt decente și clar peste ceea ce oferă telefoanele mid-range din piață.

Concluzii

Huawei P60 Pro nu mai este un telefon cu un avans atât de clar în fața concurenței la toate capitolele, dar asta este OK, pentru că nu toate telefoanele trebuie să fie „bune la toate” pentru a fi apreciate de utilizatori. P60 Pro are propriile avantaje la capitolul construcție, autonomie și chiar performanță, iar pe partea de foto sunt oricum foarte puține telefoane care îl pot depăși și doar în anumite condiții specifice.

Ar mai rămâne prețul, pe care, la momentul publicării articolului, nu îl știu cu siguranță. Huawei P60 Pro pornește de la 5.799 lei in varianta cu 8 GB RAM și 256 GB stocare și vine cu un smartwatch Huawei Watch GT 3 bonus de precomandăvine cu un smartwatch Huawei Watch GT 3 bonus de precomandă. Modelul superior, cu 12 GB RAM și 512 GB RAM costă 6.799 lei, și vine tot cu ceas la pachet. În această zonă de preț, se va lupta cu siguranță cu modele precum Honor Magic5 Pro, și Galaxy S23+, fiecare având avantajele și dezavantajele în raport cu modelul de față. Fanii Huawei cu siguranță nu vor fi dezamăgiți de P60 Pro, în timp ce nehotărâții care așteptau îmbunătățiri pe partea software ar putea avea motive în plus să ia în considerare acest model în 2023.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult