Huawei a lansat în cadrul unui eveniment organizat la Londra noile smartphone-uri P9. Accentul acestei serii este pus pe camera foto, parteneriatul dintre Huawei şi Leica producând un sistem dual-camera bazat pe lentile Summarit H1, disponibile pe atât pe cât şi pe P9 şi P9 Plus. Se pare că Huawei a decis pentru această prezentare să se concentreze pe design, calitatea materialelor şi performanţa foto, Leica fiind nu doar un partener pentru camera foto, ci şi co-designer al noilor smartphone-uri.
Noul Huawei P9 vine cu un design puţin actualizat faţă de P8 de anul trecut, care păstrează însă aspectul general care a consacrat această gamă de telefoane, cu un corp realizat exclusiv din sticlă şi aluminiu. Avem de a face cu un display de 5,2” Full HD, un procesor proprietar octa-core Kirin 955, cu patru nuclee Cortex-A72 la 2,5 GHz şi patru nuclee Cortex A-53 la 1,8 GHz, cât şi cu două variante de configuraţii: 3 GB memorie RAM şi 32 GB spaţiu de stocare, sau 4 GB memorie RAM şi 64 GB spaţiu de stocare.
Ambele variante de P9 vin însă cu acumulator de 3.000 mAh care asigură peste o zi de utilizare normală la o singură încărcare, senzor de amprentă îmbunătăţit (cu scanare 3D) şi sistemul foto dual-camera realizat în parteneriat cu Leica. Compania a vorbit mult despre componenta foto, una dintre cele mai importante caracteristici fiind chiar faptul că deşi P9 este mai subţire decât concurenţii de la Apple şi Samsung, camerele foto sunt perfect integrate în carcasa telefonului.
Alături de P9, Huawei oferă şi un model superior, pentru cei care îşi doresc un telefon cu ecran mai mare şi capabilităţi ceva mai avansate. Deşi designul exterior este aproape identic, modelul Plus vine cu un panou Full HD mai bun, cu raport de contrast de 1:1,8 milioane şi culori mult mai vii, capabilităţi Press Touch, fast charge îmbunătăţit, emiţător infraroşu, boxe stero cu redare Hi-Fi, cameră foto frontală de 8 megapixeli cu obiectiv wide şi 4 GB memorie RAM în toate variantele. În cele din urmă, acumulatorul de 3.400 mAh asigură două zile de utilizare la o singură încărcare. Toate modelele de Huawei P9, fie normal, fie Plus, vin cu mufă de încărcare USB Type-C, sistem dual-SIM (cu posibilitatea adăugării unui card micro-SD în locul cartelei 2) şi o margine foarte subţire în lateralele display-ului.
Conmponenta foto a primit o mare atenţie în cadrul evenimentului de prezentare, Huawei accentuând importanţa parteneriatului cu Leica. Producătorul de echipament foto a realizat două lentile SUMMARIT H1 f/2.2 cu focală de 27mm special pentru Huawei P9, care direcţionează lumina către doi senzori Sony IMX286 de 12 megapixeli. Motivul pentru care Huawei a optat pentru un astfel de sistem cu două camere este foarte interesant. Un senzor poate capta imagini RGB (color), în timp ce al doilea captează doar imagini monocrome. Când sunt folosite împreună, acestea pot capta mai multă lumină, realizând astfel fotografii mai bune în lumină slabă. Desigur, cele două camere sunt folosite şi pentru alte capabilităţi avansate precum focalizare selectivă pentru realizarea de bokeh „profesional”.
Sistemul autofocus este un hibrid între trei modalităţi diferite de focalizare. Modulul laser este folosit pentru fotografie de la apropiere, sistemul de detecţie al adâncimii (realizat folosind cele două camere) este folosit pentru focalizarea la distanţă, iar focalizarea obişnuită, prin diferenţă de contrast le completează pe acestea.
Aplicaţia de cameră are o interfaţă inspirată de camerele foto Leica. Aici se vede expertiza acestei companii în domeniuil foto, fiind realizate trei moduri diferite de funcţionare intitulate Leica Film Mode, care oferă acces la culori naturale, culori suprasaturate, sau culori balansate. De asemenea, modul monocrom utilizează senzorul dedicat pentru fotografie alb-negru, în timp ce modul complet manual oferă acces la toate setările avansate pe care le găsim pe un aparat foto obişnuit (timp de expunere, ISO, balans de alb, captură RAW, etc.).
Huawei P9 va porni de la un preţ de 599 de euro în Europa în varianta 3 GB RAM şi /32 GB stocare, în timp ce P9 Plus vine la preţul de 749 euro în versiunea cu 4 GB şi 64 GB spaţiu de stocare. Iniţial, noile smartphone-uri P9 vor fi disponibile în 25 de ţări, urmând să fie lansate în restul lumii în lunile care urmează. România nu este pe lista ţărilor din primul val, însă P9 şi P9 Plus vor ajunge în magazinele autohtone la sfârşitul lunii aprilie.