Huawei porneşte testarea Android 9.0 Pie pe telefoanele sale de top

03.09.2018
Huawei porneşte testarea Android 9.0 Pie pe telefoanele sale de top

Huawei a promis că va lansa EMUI 9 bazat pe Android 9.0 Pie în urmă cu doar câteva săptămâni, însă deja a început să accepte înscrieri pentru utilizatori în cadrul programului său de testare în versiune beta. În cazul în care aveţi dispozitive Huawei sau Honor din generaţiile mai noi, există posibilitatea să fiţi eligibili pentru a vă înscrie, descărca şi testa noul Android cu interfaţă EMUI 9 pe acestea.

Huawei Android 9.0 Pie/EMUI 9 beta – Dispozitive compatibile

Primul lucru necesar pentru înscrierea în beta-ul de testare EMUI 9 este un dispozitiv Huawei compatibil. Compania a dezvăluit lista completă de telefoane, însă aceasta nu este foarte cuprinzătoare, incluzând doar cele mai recente modele Mate şi P, cât şi trei modele din gama Honor:

Huawei

  • Huawei Mate 10
  • Huawei Mate 10 Pro
  • Huawei P20
  • Huawei P20 Pro

Honor

Huawei Android 9.0 Pie/EMUI 9 beta – cum te înscrii

Pentru a primi acces la pachetul software, există un proces de înscriere cu mai mulţi paşi pe care trebuie să îi parcurgi:

  • Este necesară descărcarea şi instalarea aplicaţiei Huawei Beta de pe pagina Friendly User Test, găzduită pe site-ul companiei.
  • Trebuie înscris un cont şi acceptate termenele şi condiţiile impuse de acest serviciu, folosind o adresă de e-mail validă.
  • Din aplicaţie, navigaţi în meniul Personal şi apoi apăsaţi pe „Join project
  • Din listă selectaţi „EMUI 9 beta program” şi apoi click pe „Sign up”.

Odată parcurşi aceşti paşi, actualizarea la EMUI 9 ar trebui să sosească ca pachet de instalare OTA.

Huawei Android 9.0 Pie/EMUI 9 beta – limitări şi disponibilitate

Se pare că există câteva dispozitive pe care acesta nu apare imediat, ceea ce sugerează că Huawei va lansa pachetele pe rând. De exemplu, Huawei Mate 10 nu a primit încă acest update beta. De asemenea, locurile în beta sunt limitate, deci există posibilitatea ca după înscriere să dureze o perioadă de timp până când sunteţi acceptaţi în program, sau există posibilitatea să nu intraţi deloc.

Desigur, fiind vorba despre un software în stadiu beta, acesta poate să nu funcţioneze la fel de bine precum EMUI 8.1. Este indicat să folosiţi un dispozitiv pe care nu vă bazaţi în viaţa de zi cu zi.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult