Huawei Share, noua funcție care îți pune întregul telefon pe desktop-ul computerului

07.08.2020
Huawei Share, noua funcție care îți pune întregul telefon pe desktop-ul computerului

Dacă în urmă cu doar câțiva ani, un computer (fie el desktop sau laptop) era de ajuns pentru a putea lucra, în prezent am ajuns să depindem din ce în ce mai mult de o multitudine de dispozitive. Sunt lucruri pe care le faci mai repede de pe un computer, precum ar fi editarea unui text sau a unui clip video, dar sunt și lucruri pe care un smartphone le face mai bine. De altfel, sunt anumite aplicații și servicii care există doar pe smartphone, sau care doar acolo au o interfață mai prietenoasă. Astfel, tehnologia Huawei Share pare să fie gândită special pentru cei care doresc să îți îmbunătățească modul de lucru, aducând smartphone-ul și computerul personal pe un singur ecran.

Ce este Huawei Share

Tehnologia Huawei Share a fost inițial realizată pentru transfer rapid de fișiere între computer și smartphone, însă aceasta a evoluat rapid în ceva mult mai avansat. Folosind același protocol wireless, aceasta permite dispozitivelor HUAWEI să se conecteze rapid unul la celălalt, oferind mai multe funcționalități care ar trebui să facă utilizarea tuturor dispozitivelor simultan mai simplă.

Acum nu mai trebuie să folosești un dispozitiv pentru a răspunde la apeluri, altul pentru a scrie texte sau naviga pe internet și unul pentru a naviga pe feed-urile de pe rețele de socializare. Având la îndemână un smartphone HUAWEI pe care ai instalate toate aplicațiile și un laptop HUAWEI, poți face toate acestea de pe ecranul computerului, fără să mai jonglezi între dispozitive.

Abordarea celor de la HUAWEI este puțin diferită însă față de alte tehnologii similare. Folosind Blueooth pentru detectare și conectare și apoi Wi-Fi pentru transferul de date, ultima piesă a acestui puzzle este tehnologia NFC, integrată în toate dispozitivele compatibile cu Huawei Share. În timp ce alte soluții de acest gen implică instalarea unor aplicații și configurarea lor înainte ca dispozitivele să poată fi conectate, Huawei Share necesită doar o atingere rapidă între ele.

Această funcție se numește OneHop și permite transferul rapid de fișiere între două dispozitive doar printr-o atingere, sau conectarea unui smartphone la o rețea Wi-Fi prin atingerea routerului, redarea sunetului de pe telefon pe o boxă wireless sau conectarea la un ecran pentru afișarea de jocuri, fotografii sau filme. HUAWEI numește tehnologia din spatele OneHop „Seamless AI”, care poate identifica și interconecta dispozitive rapid.

Pentru a testa Huawei Share am avut la dispoziție două dispozitive HUAWEI de top. Deja văzusem tehnologia în cadrul lansării noului Huawei P40 Lite 5G, dar nu am avut timp pe loc să o testez pe îndelete. Așa că HUAWEI mi-a pus la dispoziție un smartphone P40 Pro și un laptop MateBook 13.

P40 Pro este un telefon bine echipat pentru productivitate

P40 Pro este un smartphone premium, lansat în primăvara acestui an, echipat cu toate tehnologiile de top de la Huawei. Acesta vine cu un procesor de top, Kirin 990 5G, un modem 5G Balong integrat, care permite acces la rețele de viteză înaltă din toată lumea, un ecran luminos cu refresh rate 90 Hz compatibil standardul HDR10 și o cameră foto extrem de performantă, considerată printre cele mai bune din lume. Aceasta poate fi folosită pentru scanarea de documente sau pentru realizarea unor fotografii care pot părea scoase dintr-un aparat foto, putând să le folosești direct în diverse proiecte.

La nivel software, telefonul vine din fabrică echipat cu Android 10 și interfața proprietară EMUI 10 și acces la magazinul de aplicații App Gallery, cel de-al treilea din lume. Preinstalată este și suita software Microsoft Office, alături de aplicații precum OneDrive, dar și servicii și aplicații Huawei pentru stocare în cloud, de exemplu. P40 Pro include și un mod desktop prin intermediul EMUI 10.1, care îl transformă într-un computer de sine stătător, care funcționează atât prin cablu HDMI, cât și în regim wireless. Totuși, pentru cei care au nevoie de puterea unui PC, tot ceea ce au stocat pe telefon poate fi cu ușurință accesat de pe un computer prin intermediul Huawei Share.

Cum funcționează Huawei Share pentru productivitate

Eu, la fel ca mulți alții, lucrez peste 8 ore pe zi la un computer. Din când în când însă, sunt nevoit să ridic telefonul pentru diverse activități care mi se par de obicei mai naturale acolo, pentru că aplicațiile disponibile sunt mai bine organizate, sau pur și simplu mai bune decât interfețele web disponibile pe un PC. Rețelele de socializare, de exemplu, sunt mult mai rapide pe un ecran de telefon, în timp ce anumite aplicații nici nu îți permit funcționalitate completă pe un desktop.

WhatsApp, de exemplu, rulează pe computer doar în browser și te poți autentifica doar cu ajutorul telefonului. Aș prefera însă să am tot timpul acces rapid la aplicația de telefon direct pe desktop, iar Huawei Share permite acest lucru. Nu trebuie decât să atingi telefonul de zona Huawei Share de pe laptop și poți apoi deschide aplicații și folosi toate componentele computerului pentru a-l controla.

Poți astfel scrie mai repede mesaje, fie că este vorba despre SMS-uri sau mesaje pe WhatsApp sau alte rețele de socializare. De asemenea, poți avea acces la rețele care nu sunt pe desktop, precum TikTok, sau poți să folosești laptop-ul pentru a răspunde la apeluri audio sau video.

Cei de la HUAWEI au avut însă inspirația de a crea o conexiune directă între dispozitive, care permite utilizarea componentele fiecăruia. De exemplu, pentru apeluri video de pe o aplicație de smartphone care rulează prin intermediul EMUI Desktop (interfața de control a telefonului), sunt folosite webcam-ul și microfonul laptop-ului, nu cele de pe telefon. La fel se întâmplă și în cazul apelurilor audio. Auzi apelul prin difuzoarele laptop-ului sau în căștile atașate la el, iar sunetul este captat prin microfoanele proprii.

Interfața telefonului poate fi controlată fie cu un mouse, fie cu trackpad-ul. Evident, gesturile de navigație cu două degete sunt complet funcționale: poți glisa dintr-o parte în alta cu două degete pentru a schimba paginile de aplicații, poți face scroll cu două degete pe verticală și poți scrie în căsuțele de text cu tastatura de pe computer. Huawei Share funcționează astfel asemeni unui client „remote desktop”, dar de data aceasta de pe PC pe mobil, nu invers. Toate aceste capabilități sunt desigur disponibile și de pe o tabletă MatePad Pro.

Dar toate acestea sunt cazuri de utilizare teoretice. Cum stăm însă cu practica? Ei bine, mi-am configurat telefonul Huawei P40 Pro cu aplicațiile pe care le folosesc în mod obișnuit: Facebook și Facebook Messenger și Instagram descărcate folosind More Apps, un serviciu de căutări HUAWEI care oferă și acces rapid la aplicații care nu se găsesc în App Gallery, suita Office (care vine preinstalată), TikTok, Biziday și Bolt din App Gallery și am început să lucrez.

Fluxul de lucru mi se pare mult diferit folosind două dispozitive pe un singur ecran, ceva ce HUAWEI numește Multi-screen Collaboration. Practic, pot să îmi desfășor toată activitatea direct, fără să mă gândesc prea mult ce serviciu folosesc de unde. De exemplu, în general lucrez în Word și cu un browser Chrome pe desktop, dar de fiecare dată când primesc un mesaj pe Facebook Messenger, tind să iau telefonul de pe birou.

Folosind Huawei Share, mesageria instantă era tot timpul la un click distanță, cu tot cu funcționalitatea în plus din aplicația de mobil. De exemplu, puteam trimite prin mesaje fotografii din telefon, întrucât asta faci: controlezi telefonul de la distanță.  Iar dacă o fotografie nu se afla deja pe telefon, puteam să o trimit rapid de pe laptop pe el.

În meniul contextual de click-dreapta din Windows, HUAWEI a introdus opțiunea de trimitere către telefonul conectat prin Huawei Share. Astfel, orice fișier ai rapid de trimis de pe un dispozitiv pe celălalt, totul se face instant. Iar viteza de transfer este foarte mare, întrucât folosește protocolul WiFi6+ pe dispozitivele compatibile, cu viteze de transfer de până la 2.400 Mbps, spune HUAWEI. Un alt aspect interesant mi s-a părut faptul că pot deschide link-uri de pe telefon direct în browser-ul de pe PC, chiar dacă mesajele cu link-ul se află pe telefon.

Și mai simplă decât trimiterea de fișiere de pe computer pe telefon este însă trimiterea în sens invers. Poți folosi Huawei Share în mod wireless pentru a trimite fișiere între diferite dispozitive mobile de la HUAWEI, asemeni AirDrop, însă pentru a trimite ceva rapid pe un computer ai nevoie doar de a selecta respectivele fișiere și a atinge laptop-ul cu telefonul. Fără meniuri complicate, fără căutare între dispozitive. Fișierele ajung într-un folder numit OneHop pe computer, de unde poți face apoi orice cu ele. Prima dată când am făcut asta nu înțelegeam dacă fișierele au fost trimise sau dacă imi arată un simplu preview pe ecran. Desigur, fișierele erau deja acolo.

Am ajuns în ultima vreme să prefer să folosesc rețelele de socializare aproape exclusiv pe mobil, întrucât variantele desktop sunt prea lente sau nu au toată funcționalitatea aplicațiilor. De exemplu, nu poți să publici conținut pe Instagram de pe un computer, deci dacă ai o fotografie pe care vrei să o editezi într-un software profesional precum Photoshop trebuie de obicei să conectezi computerul la PC, să găsești poza, să o copiezi, modifici și apoi să o trimiți înapoi pe telefon cu un cablu de date sau printr-un serviciu cloud. Acest proces este mult mai simplu prin Huawei Share și nici măcar nu trebuie să o publici apoi de pe telefon, putând crea o postare nouă direct de pe laptop.

Și această tehnologie de transfer poate înlocui inclusiv alte accesorii, precum un stick USB, un card de memorie, sau un SSD portabil. Poți transfera rapid fișiere mari de pe computer pe telefon și le poți apoi descărca pe un alt computer compatibil prin Huawei Share.

Desigur, pentru transfer rapid de fișiere mici între dispozitive, un serviciu cloud este în continuare o opțiune rapidă, dar când ai nevoie de transfer rapid de câțiva GB între PC-ul de acasă și cel de la serviciu, de exemplu, Huawei Share ar putea să fie o opțiune foarte utilă. Și nici nu ai nevoie de un cablu de date pentru asta.

Dar dacă vrei pur și simplu să transferi o galerie întreagă de fotografii pentru a avea toate imaginile în același loc, s-ar putea să nu ai nevoie să mai faci asta. Dacă ești autentificat pe același Huawei ID și la aceeași rețea Wi-Fi cu telefonul și cu laptop-ul, poți vedea așa numita „Cross-Device Photo Gallery”, care adună toate fotografiile de pe dispozitivele utilizatorului în același loc.

O funcționalitate de care încă n-am avut nevoie, dar care mă bucur că există este însă posibilitatea de a conecta computerul la internetul mobil al telefonului prin Huawei Share, fără să mai faci un hotspot și să intri în setările obișnuite de conectivitate. Totul se face foarte rapid.

Și de fapt acesta este avantajul cel mai mare al Huawei Share: simplitatea. Nu trebuie să te gândești prea mult ce și cum să faci. Printr-o simplă atingere între dispozitive, poți direct să treci la treabă, fiind eliminat încă un strat între utilizator și tehnologie atunci când are nevoie să lucreze.

Huawei Share momentan și în viitor

Desigur, momentan limitarea este faptul că Huawei Share este disponibil doar pe dispozitive Huawei, dar compania promite că lucrează cu partenerii săi pentru a o integra în din ce în ce mai multe dispozitive. Secretul este implementarea Ultra Concise Transmission Protocol, tehnologia proprietară Huawei de conectivitate care asigură viteze mai rapide și conexiuni mai stabile, fără să compromită securitatea datelor.

Acest protocol permite în acest moment transferul de date foarte rapid între telefoane HUAWEI prin Phone Clone și această comunicare rapidă este cea care permite controlul telefonului de pe un laptop sau o tabletă și transferul aproape instant de fotografii și documente. Tot Ultra Concise Transmission Protocol va deschide și noi oportunități în viitor.

De exemplu, compania lucrează deja cu producătorul de echipamente audio Devialet. Cele două companii au dezvoltat împreună o boxă inteligentă care poate să înceapă redarea muzicii de pe un telefon HUAWEI printr-o simplă atingere. Astfel de parteneriate sunt în plan în viitor și pentru alte categorii de produse, în special în domeniul Internet of Things.

De altfel, HUAWEI încearcă să atragă și dezvoltatori de aplicații care să profite de pe urma acestei tehnologii, adăugând funcții de transfer sau conectivitate rapidă în creațiile lor de pe App Gallery.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult