Huawei şi Honor sunt două branduri care aparţin aceleiaşi companii, însă până de curând, cele două au fost în mare parte separate, doar tehnologia din spatele dispozitivelor mobile lansate fiind similară. Pe partea de marketing şi vânzări, cele două branduri operau independent, însă acest lucru se va schimba în viitorul apropiat, Huawei anunţând o nouă strategie de brand pentru a consolida poziţia companiei pe piaţa de smartphone-uri, conform GSM Arena.
Scopul Huawei este ca brandul său principal să fie pe locul întâi în lume la capitolul unităţi vândute, însă noua strategie implică şi creşterea brandului Honor. Obiectivul pentru Honor este atingerea locului al patrulea în lume şi cel de-a doilea în China. Astfel, în viziunea Huawei, topul producătorilor de smartphone-uri în viitorul apropiat ar fi Huawei, Samsung, Apple şi Honor. Cu două branduri în top 5, ar fi foarte greu pentru concurenţă să mai poată ajunge la un nivel care să pună în pericol poziţia de lider de piaţă a companiei.
Astfel, Huawei şi Honor vor începe să colaboreze mai mult inclusiv pe partea de distribuţie şi retail, unde Huawei are deja o prezenţă mult mai mare. În acelaşi timp, în spaţiul online, Honor se bucură de un succes enorm, fiind cel de-al doilea brand de smartphone-uri din lume, conform IDC, cu o creştere de 170% de la an la an.
Divizia „consumer” din cadrul Huawei a crescut extrem de mult în ultimii ani, aceasta fiind acum cea mai mare din companie, cu vânzări de 52 miliarde de dolari, depăşind chiar şi divizia de reţele mobile. În ciuda restricţiilor şi discuţiilor pe baza securităţii dispozitivelor sale la nivel mondial, Huawei se pregăteşte de pornirea reţelelor 5G cu noi dispozitive compatibile, precum Huawei Mate X şi un viitor dispozitiv de la Honor, mai accesibil şi probabil fără ecran pliabil.
Ne îndreptăm astfel spre o piaţă dominată de dispozitivele dezvoltate de Huawei, cu cele mai mari două branduri din afara Chinei prinse la mijloc.