Huawei va prezenta noi produse la MWC. P20 nu va fi printre ele

07.02.2018
Huawei va prezenta noi produse la MWC. P20 nu va fi printre ele

Lansarea la MWC a lui Galaxy S9 de la Samsung a „speriat” câţiva jucători importanţi de pe piaţa de smartphone-uri. Huawei a confirmat deja că va prezenta noul său telefon de top abia la sfârşitul lunii martie, în timp ce LG a anulat complet modelul G7 şi a început dezvoltarea sa de la zero. Compania chineză însă nu renunţă la planurile de a prezenta noi produse în cadrul târgului de tehnologie de la Barcelona.

Conform unui articol publicat de contul oficial Huawei pe reţeaua de socializare Weibo, compania va avea o gamă întreagă de produse de prezentat într-un eveniment organizat cu ocazia MWC. Aceasta nu ar fi prima dată când se întâmplă acest lucru, în 2016 compania preferând să lanseze noi tablete, laptop-uri şi alte gadget-uri mobile secundare, păstrând lansarea lui Huawei P9 pentru un eveniment separat, ţinut în Londra.

Există posibilitatea ca în cadrul acestui eveniment de lansare să vedem noi tablete din gama MediaPad, sau noi produse din gama wearables, precum un nou smartwatch cu Android Wear, sau alte dispozitive pentru monitorizarea activităţilor sportive. De asemenea, dispozitivele din gama Honor ar putea primi o prezentare oficială, de multe ori acestea fiind ignorate în favoarea brandului principal Huawei. Întrucât noile telefoane Huawei de top vor întârzia puţin, aceasta ar fi ocazia perfectă pentru a vedea în detaliu oferta de dispozitive mobile premium de buget a companiei.

Vom afla mai multe despre planurile Huawei de la faţa locului, Mobile World Congress fiind programat să înceapă pe 26 februarie.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult