Huawei va realiza smartphone-uri cu ecrane curbate de la Samsung

Huawei va realiza smartphone-uri cu ecrane curbate de la Samsung

Seria de smartphone-uri edge de la Samsung pare să aibă succes pe piaţă, deci nu ar trebui să ne ia prin surprindere decizia altor producători de a lansa produse similare. Huawei pare să fie următoarea companie care va lansa un terminal cu ecran curbat pe două laturi, plănuind să cumpere astfel de display-uri chiar de la Samsung. Momentan informaţiile sunt neverificate şi pot fi considerate simple zvonuri, însă nu sunt foarte greu de crezut.

Samsung are o prezenţă importantă atât în Asia, în special în ţara sa natală, Coreea de Sud, cât şi în Europa şi Statele Unite. Huawei în schimb este o companie cu o prezenţă importantă în China, care abia acum începe să se ridice în restul lumii pe segmentul mid-range premium şi high-end. Compania coreană ar putea accepta să ofere display-uri curbate companiei chineze pentru că nu o consideră o ameninţare directă, mai ales având în vedere că ar ajunge pe piaţă abia în 2016, când smartphone-urile Galaxy edge vor fi deja pe piaţă de un an.

Panourile pe care Huawei doreşte să le cumpere par a fi aceleaşi folosite pe Galaxy S6 edge şi S6 edge+, fiind realizate folosind tehnologia Super AMOLED şi oferind rezoluţie QHD (2560 x 1440). Informaţiile disponibile sugerează că Huawei plănuieşte ca telefoanele echipate cu acest tip de display să devină gama sa flagship din 2016, pregătind deja o producţie de trei milioane de unităţi pe lună.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult