Compania Motorola pregăteşte lansarea primului ei smartphone cu sistem de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich (Android ICS). Evenimentul va avea loc în cadrul târgului Mobile World Congress (27 februarie – 1 martie, Barcelona).
Hardware-ul dispozitivului nu a fost încă descris pe larg, dar este uşor de intuit: dotări de top (procesor cel puţin dual core, ecran HD, cameră cu înregistrare Full HD, conectivitate completă, GPS).
Printre puţinele lucruri menţionate oficial, se numără capacitatea camerei de a fotografia în rafală cu o viteză uimitoare: 15 cadre pe secundă. Rămâne de văzut dacă la rezoluţie maximă sau la una mai mică, în funcţie de capacitatea de procesare. Şi pentru că veni vorba de procesare, să spunem că platforma de calcul a fost dezvoltată de Intel şi poartă numele de Medfield.
Intel Medfield cuprinde procesoare fabricate în tehnologie de 32 nm. Spre deosebire de restul platformelor Intel dedicate netbook-urilor, aceasta foloseşte un design SoC (System on a Chip – toate componentele sunt integrate într-un singur cip) şi este optimizată pentru smartphone-uri şi tablete.