Imagini în premieră: OnePlus 13 surprins lângă Oppo Find X8

18.10.2024
Imagini în premieră: OnePlus 13 surprins lângă Oppo Find X8
Sursa foto: OnePlus 12

OnePlus 13 se pregătește de lansare și așteptările sunt mari pentru acest nou flagship al companiei, mai ales că se pare că a primit o tehnologie nouă de încărcare magnetică, asemănătoare cu ce folosește Apple pentru dispozitivele lor.

Totuși, nu încărcătorul este cea mai importantă noutate în ceea ce-l privește pe OnePlus 13, ci ecranul său. Acesta vine cu o tehnologie nouă de control localizat al ratei de reîmprospătare.

Cum funcționează

Este vorba despre o inovație ce permite telefonului să ajusteze dinamic refresh rate-ul în diferite zone ale ecranului pentru a optimiza atât eficiența energetică, cât și performanța smartphone-ului.

Compania a vorbit despre noua tehnologie pe platforma chineză de socializare Weibo și au fost detaliate câteva dintre caracteristicile noului display.

Acest control localizat al ratei de reîmprospătare înseamnă că anumite părți ale ecranului pot funcționa la rate mai mari atunci când sunt necesare, în timp ce alte părți, unde conținutul este static, vor funcționa la rate mai mici.

În momentul în care utilizatorul se joacă sau caută ceva pe Internet, zonele cu mișcare intensă ar avea un refresh rate mai ridicat.

Zonele cu imagini statice ar funcționa la o rată de reîmprospătare mai mică, astfel că durata de viață a bateriei nu se va reduce semnificativ.

Primele imagini cu noul telefon

În afară de această nouă tehnologie, dispozitivul va avea un nou design pentru cameră. Insula camerei, acum detașată de rama telefonului, capătă o formă circulară distinctivă.

Logo-ul Hasselblad a fost mutat în afara insulei camerei și plasat deasupra unei benzi metalice decorative.

Sistemul de camere

Camera principală este de 50 de megapixeli și folosește senzorul Sony Lytia LYT-808. Camera ultrawide utilizează un alt senzor: Samsung ISOCELL JN1.

Sursa foto: Steve H.McFly | X

Pentru cei care vor să facă fotografii de la distanță, există o cameră telefoto periscop cu zoom 3x și senzor Sony Lytia LYT-600.

Autonomia bateriei

Zvonurile spun că OnePlus 13 va avea o baterie de 6.000mAh, combinată cu optimizări software și hardware. Noul model vine și cu certificare IP69, adică cel mai înalt grad de protecție împotriva apei și a prafului.

În ceea ce privește performanța, telefonul va avea Snapdragon 8 Elite, cel mai recent și puternic chipset de la Qualcomm.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ioana Ioniță
Ioana Ioniță
Ioana a început să scrie de când a descoperit creionul și stiloul. La început poezii pe hârtie, apoi articole pe diverse teme la calculator. Când nu meșterește texte din lumea gagdet-urilor, se plimbă în parc, fotografiază ce o farmecă și mângâie toate pisicile apărute în cale. citește mai mult