Problema iPhone-urilor cu baterii care se umflă pare să se extindă, însă nu într-un ritm alarmant. Zilele trecute am aflat despre două unităţi de iPhone 8 Plus, una livrată cu bateria umflată şi una care s-a umflat imediat după ce a fost conectată la priză, iar acum au apărut alte trei dispozitive cu probleme similare, de data aceasta două fiind din afara Asiei.
Trei noi modele de iPhone 8 Plus au apărut online în fotografii cu bateria atât de umflată, încât display-ul a fost dezlipit de carcasa din aluminiu, de data aceasta două fiind din Grecia, respectiv Canada. Cea de-a treia unitate afectată de această problemă provine din Hong Kong, deci probabil că era din acelaşi lot cu celelalte două iPhone-uri raportate anterior.
Este foarte posibil să fie vorba despre un lot de baterii cu probleme, care ar putea să fi fost inclus în smartphone-uri Apple care se livrează în toată lumea. Interesant este faptul că doar modelele iPhone 8 Plus sunt afectate, nu şi iPhone 8 standard, sugerând că este vorba despre un singur producător. Problemele în aceste trei cazuri noi apar în aceleaşi condiţii: fie bateriile sunt umflate deja atunci când pachetul este deschis, fie se umflă imediat ce telefoanele sunt conectate la priză.
Toate cele cinci unităţi raportate până în prezent au fost trimise înapoi către Apple pentru service. Compania nu a vorbit public despre această situaţie.