Informaţii neoficiale despre Samsung i900

Informaţii neoficiale despre Samsung i900

Nişte băieţi suficient de agili sau de norocoşi au primit câteva informaţii despre un viitor model Samsung, i900. Acesta va avea designul deja clasic pentru clonele de iPhone cu menţiunea că designul este singurul aspect care aduce cu terminalul celor de la Apple.

Samsung i900 va fi motorizat de Windows Mobile 6.1, cea mai nouă versiune a sistemului de operare pentru dispozitive mobile produs de Microsoft. Ecranul touchscreen are 3.5 inch şi o rezoluţie de 240 x 400 pixeli, iar memoria internă poate fi mărită prin intermediul cardurilor microSD. Pe lista posibilelor caracteristici se mai află suportul Wi-Fi, bluetooth, HSDPA şi GPS. Nu lipsesc nici camera foto de 5MP şi modulul FM.

Samsung i900 are potenţialul de a deveni un best seller. Aşteptăm confirmarea oficială a specificaţii din partea producătorului coreean, confirmare care ar putea veni chiar în luna februarie, la târgul 3GSM.

Samsung i900

Urmărește Go4IT.ro pe Google News