Despre Tizen, sistemul de operare pentru terminale mobile, tablete sau Smart TV născut din eforturile anterioare de adoptare a unui mediu Linux comun de către producătorii hardware, am auzit de foarte multă vreme. Ajuns la versiunea 2.0 la începutul acestui an, Tizen nu a primit o implementare hardware nici până acum, deşi la acea vreme a fost menţionată o lansare oficială în cursul acestui an. Samsung şi Intel au anunţat însă că o implementare Tizen va fi dezvăluită cu o zi înainte de debutul expoziţiei Mobile World Congress 2014, în data de 23 februarie 2014.
Sistemul de operare Tizen, cea mai nouă platformă software susţinută de Linux Foundation, are o istorie mai complicată decât povestea unei telenovele. Acum multă vreme, Nokia şi Intel au hotărât să-şi unească propriile proiecte Maemo şi Moblin pentru a forma MeeGo. Parteneriatul nu a durat însă prea mult, Intel abandonând proiectul în braţele Nokia şi alegând Tizen, care reprezintă de fapt o unificare a eforturilor MeeGo şi LiMo, împreună cu noul său partener Samsung şi sub binecuvântarea Tizen Foundation (fostă Linux Foundation). În final, Samsung a anunţat abandonarea propriei platforme Bada şi înglobarea acestuia în Tizen, astfel obţinându-se cea mai recentă versiune a acestei platforme.
Intel şi Samsung nu au dezvăluit ce fel de hardware vor prezenta în cadrul evenimentului din februarie, însă au dezvăluit că vom vedea, în sfârşit, o implementare comercială a acestei platforme. Pe lângă Intel şi Samsung, partenerii Tizen mai cuprind în acest moment încă 36 de parteneri, printre care găsim nume precum Panasonic, Nokia (prin divizia sa HERE), eBay sau NTT, remarcându-se totodată şi lipsa suportului altor producători majori de telefoane mobile. Pentru a afla mai multe, va trebui să ne înarmăm cu răbdare până la finele lunii februarie.