iPhone 12 ar putea fi livrat săptămâna viitoare în stocurile distribuitorilor. Lansarea este aproape

30.09.2020
iPhone 12 ar putea fi livrat săptămâna viitoare în stocurile distribuitorilor. Lansarea este aproape

Mâine intrăm în luna octombrie, iar Apple încă nu a anunțat seria de telefoane iPhone 12. De altfel, compania nu a anunțat nici măcar existența unui eveniment de prezentare pentru aceste dispozitive încă, deși a ținut în urmă cu două săptămâni evenimente dedicate pentru iPad și Apple Watch. Totuși, un cunoscut leaker spune că momentul lansării este aproape, întrucât primele unități vor ajunge deja în stocurile distribuitorilor la nivel mondial începând de săptămâna viitoare.

iPhone 12 ar putea fi deja gata de lansare

Jon Prosser, autorul canalului de YouTube Front Page Tech, spune că primele unități de iPhone 12 vor ajunge în depozitele din toată lumea începând cu data de 5 octombrie, adică de luni. Acest lucru sugerează că Apple se pregătește de o lansare accelerată. Se pare că evenimentul de prezentare ar putea avea loc pe 13 octombrie, cu o săptămână mai târziu, iar comenzile ar putea începe la scurt timp după.

Conform Prosser, Apple va livra mai întâi modelele iPhone 12 mini, modelul cu ecran de 5,4” și modelul iPhone 12 standard, cel cu ecran de 6,1”. Variantele iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max vor mai întârzia în magazine câteva săptămâni, chiar dacă cel mai probabil, toate cele patru dispozitive vor fi anunțate simultan în cadrul evenimentului de peste două săptămâni.

Conform zvonurilor din prezent, modelele iPhone 12 mini și iPhone 12 vor fi livrate cu stocare internă de 64, 128 și 256 GB, la fel ca iPhone 11, în timp ce modelele Pro vor porni de la 128 GB și vor urca până la 512 GB.

Jon Prosser a oferit în trecut informații corecte despre lansările Apple. De exemplu, acesta a vorbit despre tabletele iPad și despre noile modele Apple Watch, inclusiv noul Apple Watch SE, înainte ca acestea să fie anunțate, cât și în anii precedenți în cazul altor lansări ale companiei. Totuși, aceste informații nu pot fi verificate, așa că rămân momentan la nivel de zvon.

via GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult