iPhone 12 va folosi panouri OLED Y-OCTA de la Samsung. Disponibilitatea 5G pe toate modelele este pusă la îndoială

28.11.2019
iPhone 12 va folosi panouri OLED Y-OCTA de la Samsung. Disponibilitatea 5G pe toate modelele este pusă la îndoială

S-a discutat despre seria iPhone 11 încă de la începutul anului 2019, însă despre iPhone 12 am început să aflăm veşti încă de dinainte de lansarea modelelor curente. Deja se pare că ştim aproape totul despre aceste telefoane, tot ce rămâne de desluşit fiind design-ul final al carcasei şi modul în care ecranul va fi sau nu decupat. Ming-Chi Kuo, analistul taiwanez de tehnologie specializat în activitatea companiei Apple, susţine că vom avea parte de dispozitive cu ecrane mai moderne, produse de Samsung.

Seria iPhone 12 va fi puţin diferită faţă de  cea din prezent. Modelul iPhone 12 Pro, cel „mic”, va fi semnificativ mai compact decât cel din prezent. Acesta va fi construit în jurul unui ecran de 5,4”, faţă de cel de 5,8” din prezent de pe 11 Pro. De asemenea, modelul mare, iPhone 12 Pro Max, va oferi o diagonală de 6,7”, cu 0,2” mai mare decât pe XS Max şi 11 Pro Max. Ambele vor beneficia de panouri OLED, acestea urmând să fie produse de către Samsung exclusiv, întrucât aceasta este singura companie care poate livra tehnologia Y-OCTA.

Y-OCTA este un tip de panou OLED pe care Samsung îl foloseşte încă de la generaţia Galaxy Note7 (da, cel care a explodat), care integrează panoul tactil în suprafaţa ecranului. Astfel, întregul ecran este mai subţire şi mai ieftin de produs. Apple a folosit ecrane cu suprafaţă touch separată de display încă de la primul iPhone.

iPhone 12 standard, în schimb, care va fi livrat cu un ecran de 6,1” va folosi tot un ecran OLED, însă unul tradiţional, cu panou tactil separat. Pentru acest model, Apple va apela atât la Samsung, cât şi la LG. Pe lista de furnizori a fost la un moment dat şi procucătorul chinez BOE, însă compania nu a putut livra consistent panouri OLED la calitatea impusă de Apple. Cu o îmbunătăţire a procesului de fabricaţie însă, BOE ar putea deveni furnizor pentru Apple pentru generaţia următoare.

În cele din urmă, zvonurile despre capabilităţile 5G ale noilor iPhone-uri se contrazic. Kuo spune că toate modelele vor fi livrate cu modem 5G Qualcomm X55 integrat, în timp ce presa din Coreea de Sud (ETNews) spune că Apple va livra doar un singur model 5G în seria iPhone 12. Atât Kuo, cât şi ETNews au oferit în trecut informaţii care au putut fi verificate despre Apple, deci este greu de intuit acum cine are dreptate.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult