Seria de smartphone-uri iPhone 13 a intrat la precomandă în România în toate magazinele de specialitate și la operatori. Spre diferență de magazinele care listau deja iPhone 13 anterior, cele care au acum telefonul la precomandă primesc stocuri pe căi oficiale, cu prețul standard propus de Apple și cu garanție. Livrările pentru telefoanele comandate acum ar trebui să înceapă vinerea viitoare, pe 8 octombrie.
Prețurile oficiale pentru gama iPhone 13 este în ton cu ceea ce ne așteptam, bazându-ne pe prețurile pentru gama iPhone 12 de anul trecut. Diferențele între prețuri sunt minore de la an la an, însă există și câteva avantaje pentru cei care au sărit peste seria de smartphone-uri de anul trecut de la Apple.
În primul rând, modelele iPhone 13 și 13 Mini vin cu stocare de 128 GB standard. Anterior, la același preț, Apple vindea telefoane cu 64 GB. Apoi, modelele iPhone 13 și 13 Mini pot fi acum configurate cu până la 512 GB stocare, față de maximum de 256 din trecut. În cazul iPhone 13 Pro însă, a mai fost doar adăugat încă un prag superior, de 1 TB, care costă foarte mult.
Toate modelele iPhone 13 sunt disponibile în ofertele magazinelor din România în toate variantele de stocare și culori: